Rapsodia pădurii

Nicolae LABIȘ (1935 – 1956)

Este greu de spus câți ani a trăit Nicolae Labiș în afara poeziei. Firul de poezie limpede ca izvorul de munte din Mălinii natali a atras atenția de la început.

Soarta s-a grăbit să-i ofere șansa de a scrie, compensând, cu vinovăție parcă, scurta sa viață. A trecut ca un meteor – cum scrie G. Călinescu – prin Fălticeni, Iași, București, unde a luat un ultim tramvai.

Opera sa, deși nu amplă, începând cu Primele iubiri (1956) și continuând, post mortem, cu Lupta cu inerția (1958), aceasta îngrijită de prietenii săi Lucian Raicu, Eugen Mandric, Savin Bratu, Aurel Covaci și prefațată de Geo Bogza, a fost reeditată de nenumărate ori.

Labiș este supapa poeziei moderne. Un personaj tragic, nonconformist, răzvrătit, mereu în căutare de sine, care a ars până la capăt, în fiece poem.