Noduri pe frânghie

36,00 lei

Nicolae STAN (n. pe 2 ianuarie 1953, Crăsani, Ialomiţa).

Este doctor în filosofie al Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti. A fost membru al Cenaclului de Luni şi al Cenaclului Junimea, adevărate instituţii de formare a unei noi sensibilităţi artistice în anii ’80 ai secolului trecut.

A debutat editorial în anul 1984 cu volumul de proze Boare de Waterloo, la Editura Cartea Românească. Au urmat romanele Aşezarea (Cartea Românească, 1989), Apă neagră (Nemira, 1999, reeditat la Cartea Românească, în anul 2014), Evelyn (e-book, Coresi, 2011), Ceaţă pe Tamisa (Cartea Românească, 2013), Agonia lui Constantin (Junimea, 2017), Furnicarul (Junimea, 2021), Oglinda spartă (Junimea, 2022). A publicat eseurile filosofice Nietzsche, ermitul vesel (Editura Economica, 2011) şi Incursiune în sfera publică românească. Modele europene (Editura Eikon, 2011).

Premii obţinute: 2000 – Premiul pentru Proză al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti şi Premiul Concursului Naţional „Nicolae Odobescu”, 2000; pentru romanul Ceaţă pe Tamisa, Premiul Cartea Anului al Filialei Bucureşti de Proză a Uniunii Scriitorilor, anul 2014, şi Premiul Clubului de Proză al Filialei Bucureşti.

A publicat şi publică în principalele reviste culturale ale României.

A editat în 1990 revista culturală „Provincia”, iar între anii 1991 şi 1995 a iniţiat şi organizat Colocviile Naţionale de Literatură desfăşurate în Slobozia.

Este membru al Uniunii Scriitorilor din România din anul 1990.

Categorii: ISBN: 978-973-37-2623-4
An apariţie:: 2023Tip: CarteFormat:: A5Număr de pagini:: 148

Descriere

Nicolae Stan are o ştiinţă a detaliului analizat în reacţii spontane, un maestru, aş zice, al crizelor de moment psihologice, carevasăzică, migăloase.

Marius  MIHEŢ

 

Dintre prozatorii generaţiei ’80, aş zice că Nicolae Stan este romancierul prin excelenţă.

Dumitru Augustin DOMAN

 

Lucrurile concrete, de care-ţi aminteşti, trec, putrezesc, cad, se fac una cu nimicul destul de repede,

e adevărat. Dar odată scrise aici, ca aducere aminte,

ca literatură, ele se retrezesc, prind ochi neaşteptaţi, se

re-creează, într-o lume nouă, mai întinsă, mai rezistentă, situată peste puterile unui simplu om, cumva aproape de liniştea şi anvergura veşniciei.

Nicolae STAN

Informații suplimentare

An apariţie:

2023

Format:

A5

Număr de pagini:

148

Cărţi din aceeaşi colecţie