Îndrăgostită de Sfinx
Autor: Dor Ioana
36,00 lei
Editor / Coordonator:
Ioana DOR (pseudonimul literar al Oanei Vicol), născută la 25 mai 1979, Bârlad – Vaslui, a absolvit Facultatea de Litere a Universității „Dunărea de Jos” din Galați.
Poetă, eseistă, profesoară, publică, în mod constant, din anul 2018, eseuri și grupaje de poezii în paginile revistei Academia Bârlădeană. Colaborează cu versuri la reviste precum Poezia, Plumb, Literatura și Arta, Porto Franco, Tecuciul literar-artistic. Debutează editorial cu volumul de poeme Logodnă în singurătate (Cronedit, Iaşi, 2022), obținând Premiul pentru Cartea de debut la ,,Zilele Recoltei Editoriale”, Iaşi, 2023.
Membră a Societății literar-culturale „Academia Bârlădeană” şi redactor al revistei cu acelaşi nume. Din anul 2023 este preşedinta Cenaclului literar „Al. Vlahuţă” de la Biblioteca „Stroe S. Belloescu” din Bârlad.
Descriere
Obsesia singurătății – sigur de sorginte romantică– motiv liric deținător al unei circulații speciale, atât în lirica universală, cât și în poezia națională, nu trebuie privită ca un anacronism, ca o marcă depășită, ca un semn al unui regres. Nici pe departe, nici pe aproape!
Este ipostaza esențială a creației, „rezonanța nocturnă” a dorului poetic și timpul solitar al nașterii în poezie. Cât de frumos o aduce aminte! De aceea mi-e dor de poezia Ioanei Dor!
Simion BOGDĂNESCU
*
Difuză lumină
La început
a fost creionul
și din creion
s-a întrupat cuvântul,
din fluxul și refluxul
gândului agnostic,
aspațial,
atemporal,
ce se înalță
în templul
difuz al luminii,
încât cel ce crede în ea
să nu piară
din calea întoarcerii
spre sine însuși.
Informații suplimentare
| An apariție | 2026 |
|---|---|
| Format | 11.5 x 20 |
| Număr de pagini | 78 |






Recenzii
Nu există recenzii până acum.