În schimbul doi al cunoaşterii de sine (proză, yes-eu)

70,00 lei

Editor / Coordonator:

Leo BUTNARU (n. la 5 ianuarie 1949 în comuna Negureni, judeţul Orhei, Republica Moldova) este poet, prozator, eseist, traducător, istoric literar, exeget al avangardismului.

Elev fiind, debutează cu poeme în ziarul Tinerimea Moldovei (1967). Licenţiat în jurnalism şi filologie al Universităţii din Moldova (1972).

A activat în presă, de la redactor la redactor-şef: Tinerimea Moldovei, Literatura şi arta, Moldova. A debutat cu cartea de versuri Aripă în lumină (1976). Din 1977, membru al Uniunii Scriitorilor din URSS. În acelaşi an, pentru naţionalism, este exclus din redacţia ziarului Tinerimea Moldovei. Din 1993, membru al Uniunii Scriitorilor din România. Mai mulţi ani la rând, preşedinte al Filialei Chişinău a Uniunii Scriitorilor din România, membru în Consiliul USR.

În traduceri, cărţi de autor i-au apărut în Franţa, Germania, Italia, Rusia, Polonia, Serbia, Azerbaidjan, Bulgaria, Tatarstan, Ucraina.

Mai multe Premii ale Uniunii Scriitorilor din Moldova şi Uniunii Scriitorilor din România. Premiul Naţional al Republicii Moldova (2002); Premiul Constantin Stere al Ministerului Culturii al Moldovei (2013); Marele Premiu şi Cununa de Lauri la Turnirul de Poezie de la Tomis, organizat de USR (2016). Distincţii de Stat ale Republicii Moldova şi României.

Categorii: ISBN: 978-973-37-3075-0
An apariție: 2026Format: A5Număr de pagini: 480

Descriere

Leo Butnaru este un diavol cu barbă care scapără din copite de sidef la mijloc de rău şi de bine, adică într-o lume din scoarţă de măr domnesc plutind pe creasta valurilor ce le înalţă Prutul. Se vrea gladiator de destine, dar nu ştie să şi-l păzească pe al său, ceea ce înseamnă că este un scriitor adevărat.

Leo, ridică vâslele şi lasă vântul să te poarte spre limanul Nistrului românesc, spre Delta uimirilor ce le adună Europa lângă Ceatalul Ismail, spre misterele Carpaţilor.

Fănuş NEAGU (1998)

 

Ne încărcăm memoria cu numele unor politicieni inculţi şi agresivi, dar îi ignorăm pe oamenii noştri de cultură, de la care am avea de învăţat. Un asemenea om este Leo Butnaru, poet, prozator, eseist şi traducător de elită. Studiile sale despre avangarda rusă şi ucraineană, traducerile din mari poeţi ruşi ca Velimir Hlebnikov, Marina Ţvetaeva sau Vladimir Maiakovski, ca şi din mulţi alţii din spaţiul slav, propriile lui cărţi de poezie, proză, remarcabile prin valorificarea ingenioasă a posibilităţilor limbii române îl prezintă ca pe un spirit enciclopedic. Civilizat şi surâzător, Leo Butnaru este şi o prezenţă cuceritoare în societate.

Alex ŞTEFĂNESCU (2012)

 

*

Când au început să apară cei dintâi colţi, nimeni nu i-a luat în serios.

Un cioban din Alpi a fost cel care povesti primul, spunând că, dintr-un gheţar care se retrăsese mai mult ca niciodată, ieşea la lumina zilei ceva alb, curbat, ca o semilună îngropată în rocă de stâncă. A crezut că e o rădăcină minerală, cine ştie ce capriciu al naturii. Apoi lovi cu bâta şi a auzit sunetul surd al osului.

Au venit alţii. Cercetători, turişti, reporteri. Au venit cuvântul şi explicaţia.

– Fildeş.

– Elefanţi.

– Hannibal Barca.

De la acele momente şi întâmplări încolo, lumea începu să-şi amintească. Nu din memorie, ci din cărţi. Din fragmentele despre traversarea alpină a lui Hannibal, despre armata care, urcând, înfruntând gerul piscurilor, făcu, parcă, imposibilul, mărturiseau acele rămăşiţe de animale exotice împinse spre o Europă care nu le aparţinea. Elefanţii nu erau ai Alpilor. Nici gerul culmilor nu era al lor. Şi totuşi, au mers înainte, ca nişte mituri încă vii, până când frigul le-a oprit respiraţia.

Informații suplimentare

An apariție

2026

Format

A5

Număr de pagini

480

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care scrii o recenzie pentru „În schimbul doi al cunoaşterii de sine (proză, yes-eu)”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cărţi din aceeaşi colecţie