Emi-sfere

Descriere

Evident, volumele sale poartă această pecete nostalgică. Sonetist infatigabil, Emilian Marcu invocă „zăpezi buimace” (anii tineri) care iau foc, calvarul căutării („ctitorind uitări” prin despărţirea brutală „în două emisfere”) sub „imperii reci de frunze”, descoperind șansa regenerării. Fiindcă tema purităţii, trecerea, pierderea etc., slujite eufonic de metafore obsedante ori lexeme recurente, strecoară, totuși, o concluzie întremătoare: „trecutul timp nu-mi pare că-i mort în calendar”. „Nobleţea liturgică” a sonetului află în Emilian Marcu un serv plin de devoţiune, migălind cu har și livrându-se ritmic, survolând ceremonios un „imaginar incantatoriu” (cf. C. Blănaru). Tradiţionalist declarat, „clasicist de mare forţă”, aprecia Mihai Cimpoi, cu program, fără vizibilitatea meritată, poetul face o figură aparte în contextul generaţiei. Iar sărbătoreasca întâmpinare de altădată (în 1974, Șt. Augustin Doinaș și Constanţa Buzea salutându-i debutul revuistic, anunţând „un nume nou de poet”), cu „risipa de conformism” a anilor tineri, îngroșând listele versificatorilor-maratoniști (nota Cr. Livescu), s-a convertit într-o prestaţie lirică cu iz imnografic și suflu epopeic, deslușind rostul lumii și cinstind „sămânţa limbii”.

Adrian Dinu RACHIERU

Emilian Marcu este astăzi unul dintre cei mai interesanți poeți ai Iașului (și nu numai), concepând în lirica sa o lume fabuloasă de semne și metafore, de simboluri misterioase în care se cuprinde pe sine ca pe un, mereu, căutător de adevăruri existențiale.

Constantin CUBLEȘAN