Editura Junimea, Iași
Emilian MARCU (n. 28 septembrie 1950) este absolvent al Institutului de Biblioteconomie, București, 1973. Debut în presă: revista Familia, aprilie 1974, prezentat de poetul Șt. Aug. Doinaș, și în Amfiteatru, decembrie, 1974, prezentat de poeta Constanţa Buzea. Publică în mai multe reviste literare din România.
Volume publicate (selectiv):
Poezie: Îngândurat ca muntele de sare, 1996; La porţile singurătăţii, 1998; Flori pentru Augusta, 1999; Lecție pe Ostrov, 2001; Umbra și îngerul, 2000; Ţăranul zidit, 2000; Feţele insomniei, 2001; Muzeu de sate, 2001; Coroanele împărătești; Atlet moldav, 2004; Sfera de apă, 2011; Sfera de pământ, 2017; Sfera de aer, 2019; Sfera de foc, 2019.
Proză: Tobele mute, 2014; Tărâmul inocenţilor, 2017; Condurul Cenușăresei, 2019; Tărâmul inocenţilor, ed. II-a revăzută, 2020; Lumea după sabatul cocorilor, 2022; Ajungă-i nopţii spaima ei, 2023.
Critică literară: Vitrina cărţilor – dicţionar de literatură română contemporană, 2025.
A primit numeroase premii, precum Premiul Academiei Române „Ion Creangă” pentru romanul Tărâmul inocenţilor, 2019; Premiul Uniunii Naţionale a Ziariștilor Profesioniști; „Eminescu, ziaristul”, 2019; Premiul Revistei Convorbiri literare pentru critică literară – 2005; Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova pentru volumul Umbra și Îngerul, 2000.
Din 2025 este Cetăţean de onoare al Municipiului Iași.

Fondată în anul 1969 (primele cărți au apărut în 1970), Editura Junimea a crescut constant, prin promovarea, cu precădere, a culturii naţionale, acordând atenţie creaţiilor românilor de pretutindeni, deschizându-se şi spre culturile lumii, precum şi spre curentele de gândire contemporană. Junimea vă propune o ofertă generoasă de editare, având drept suport profesionalismul, experiența, continuitatea exigentă.
© Copyright 2026 | Editura Junimea – Toate drepturile rezervate | Site realizat cu și de SiteXdesign
Implicit
Implicit

