Cu o bufniţă pe umăr

46,00 lei

Cassian Maria SPIRIDON s-a născut în Iaşi, Romania.
A fondat noua serie a revistei Timpul şi a înfiinţat Editura Timpul, pe care o conduce şi în prezent. A fondat Poezia, revistă de cultură poetică, şi a fost iniţiator, cofondator şi coordonator al Caietelor de la Durău. Din 1995 este director al revistei Convorbiri literare, Iaşi.
Organizator şi participant la mişcarea conspirativă din 14 decembrie 1989, de la Iaşi, a fost arestat de poliţia politică şi eliberat pe 22 decembrie 1989.
Este preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Iaşi.
A debutat (în presa literară) în revistele Amfiteatru şi România literară.
A publicat peste 70 de volume de poezie, critică, publicistică şi eseu.
A primit Premiul Academiei Române pentru poezie, două premii ale Uniunii Scriitorilor din România pentru eseu, Premiul Uniunii Scriitorilor din Grecia pentru volumul Anul câinelui şi alte numeroase premii şi distincţii. A fost distins cu „Meritul Cultural” în grad de Comandor. Este Cetăţean de Onoare al Municipiului Iaşi.
Invitat şi participant la festivaluri naţionale şi internaţionale de poezie: Festivalul Internaţional de Poezie de la Medellin, Columbia, Bienala Internaţională de Poezie de la Liège, Belgia, Luna Culturii Româneşti de la Marsilia, Franţa, Întâlnirea Poeţilor Lumii Latine, Mexic, Festivalul Internaţional de Poezie de la Havana, Cuba, Festivalul de Poezie Li Bai – Du Fu, Tianshui, China (unde a primit Premiul Internaţional pentru Poezie), Festivalul Internaţional de Poezie de la Sète, Festivalul Internaţional de Poezia de la Varşovia, Festivalul de la Soria, Spania ş.a.
Poezia lui a fost tradusă în peste douăzeci de limbi şi publicată în volume distincte şi în diverse antologii.

Categorii: ISBN: 978-973-37-2891-7
An apariție: 2025Tip: CarteFormat: 16,5 cm x 18.5 cmNumăr de pagini: 262

Descriere

A-l citi pe Cassian Maria Spiridon înseamnă să te angajezi într-o călătorie cu destinaţie înspre inima Fiinţei, dincolo de circumstanţial, dar şi dincolo de iluzii compensatorii; este un mod de a descoperi una dintre expresiile autentice şi profund personale ale poeziei române de astăzi.
Ovidiu PECICAN
Tensiunea intelectuală, atât de caracteristică poeziei lui Cassian Maria Spiridon, nu reprezintă un caz. Diferit de „blestemaţii“ vremii lui Baudelaire, reacţiile meditativului ieşean prelungesc, într-o măsură, rostogolirile depresivilor existenţialişti din secolul lui Camus, dar şi teribila singurătate metafizică a unui Kafka, şi sentimentul tragic al limitei, atît de frecvent la mulţi în veacul unor Robert Musil, Osvald Spengler ori Philippe Sollers.
Constantin CIOPRAGA
Lirismul abstract, ceea ce nu este neapărat un oximoron, ţine de intelectualitatea acestei poezii, o poezie scrisă într-o vreme în care literatura română, poezie şi proză artistică, excela ca vocabular printr-o ruralitate pestriţă, dar aici nu este doar mediul urban ci o modernitate vecină cu dezvoltarea ştiinţelor, neologismele fiind mereu prezente ca într-un registru normal.
Faţă de momentul cînd îşi scria aceste prime poeme, şi prin această caracteristică a limbajului Cassian Maria Spiridon este un autor din viitor, aparţinînd secolului XXI, şi nu aceluia în care şi-a scris cartea de început.
Ion PAPUC

Cassian Maria Spiridon pare a face parte din stirpea poeţilor vizionari, al căror lirism se naşte dintr-o interioritate ultragiată şi care fac din imperativul purităţii morale un deziderat asumat cu ardoare şi patetism. Conştiinţa păcatului şi perceperea cu acuitate a lumii ca infern terifiant, asumarea condiţiei umane în toată dimensiunea ei tragică par a desemna pe Cassian Maria Spiridon ca pe un poet de mari disponibilităţi etice, cu o percepţie dramatică şi vizionară a realului.
Iulian BOLDEA

Cu atenţia unui pictor la detalii şi culori, Cassian Maria Spiridon, unul dintre cei mai originali poeţi de azi, cultivă frecvent pastelul, într-o manieră ce presupune o descriere minuţioasă şi chiar o percepţie fotografică a peisajului.
Mircea BÂRSILĂ

Întreaga creaţie poetică a lui Cassian Maria Spiridon este o erupţie, bine temperată, de vitalism şi o decantare tragică a trăirilor interioare.

Constantin CUBLEŞAN

Informații suplimentare

An apariție

2025

Format

16,5 cm x 18.5 cm

Număr de pagini

262

Cărţi din aceeaşi colecţie