Ciorne și zile. Lecturi pe dedesubt

Autor: Dur Ion

44,00 lei

Ion DUR – studii universitare şi doctorat la Facultatea de Filosofie, Universitatea din Bucureşti. Profesor şi decan la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Facultatea de Jurnalistică, conducător de doctorat la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Centrul Universitar Nord din Baia Mare, specializarea Filosofie. A obţinut Premiul „Mircea Florian” pentru Filosofie al Academiei Române. Membru al Uniunii Scriitorilor din România, cu nouă premii acordate de Filiala din Sibiu.

Scrieri: Peste douăzeci de volume de eseuri filosofice, unele dintre ele fiind monografii asupra lui M. Eminescu, Nae Ionescu, Noica, Cioran, Vasile Băncilă şi Horia Stamatu, cele despre ultimii trei având şi variante în limba engleză. Debut editorial cu Exerciţii de recunoaştere (Scrisul Românesc, 1992), iar în ultimii ani a tipărit: Gramatică şi cinste. De la Eminescu la Sandu Tudor. Opt lecţii de gazetărie (Pro Universitaria, 2024); M. Eminescu. Gânditor privat şi gazetar cu „metod ştiinţific” (Junimea, 2024); Arheologie hermeneutică recuperatoare. Vremuri şi creaţie, vină şi uitare (Limes, 2025).

Traduceri: Hannah Arendt, Originile totalitarismului (în colaborare cu Mircea Ivănescu; Humanitas, 1994) şi Hannah Arendt, Crizele republicii (în colaborare cu D.-I. Cenuşer; Humanitas, 1999).

Categorii: ISBN: 978-973-37-2991-4
An apariție: 2026Format: A5Număr de pagini: 260

Descriere

Ciornele constituie o formă metodică de gândire în mers, cu o rigoare laxă, cu tentative de interpretare care nu pretind că au ultimul cuvânt. Ele pot doar să dea o sintaxă şi o etică a lecturii, a lecturii pe dedesubt, prin refuzul verdictului grăbit şi al sintezei autoritare, prin convingerea că ai găsit ceva, dar tocmai de aceea cauţi în continuare şi te tot scufunzi în text, pentru a aduce la suprafaţă alte bobiţe de aur.

Demersul hermeneutic de faţă nu propune interpretări definitive şi nici nu revendică o autoritate ultimă asupra cărţilor comentate. Filosofia, poezia şi proza coexistă, pentru noi, fără a fi separate prin graniţe rigide, dimpotrivă, sunt domenii care intercomunică subteran mai profund decât lasă să se întrevadă delimitările academice. Autorii la care trimitem sunt nume de multă vreme cunoscute: Eminescu, Regina-poetă Carmen Sylva, Vasile Băncilă, Basil Munteanu, Cioran, Noica, Mihail Bulgakov, Ion D. Sîrbu, Gh. Vlăduţescu, André Glucksmann, dar şi o pentadă de poeţi afirmaţi în ultimul timp şi nu prea băgaţi în seamă de critica de la centru, după cum comentez şi romanele a doi autori consacraţi sau jurnalul de emigrant al unui fost reporter radio.

Ion DUR

Din perspectivă nu doar teoretică, ciornele funcţionează ca o variantă de texte genetice, ilustrând dinamica elaborării unei exegeze, relaţia dintre intuiţii, ipoteze provizorii şi formulări ideatice care rămân valabile. Ciornele dezvăluie cel mai limpede cum textul comentat îl provoacă pe critic, îl contrazice sau îl seduce înainte de a-l fi înţeles mai profund. Şi asta pentru că spaţiul ciornelor păstrează urmele unei gândiri care înaintează prin tatonări, reveniri şi, eventual, construcţii salvatoare.

Odată cu substanţa ciornelor, ne situăm pe liziera păzită de gardienii sensului, de aici începe partea vie a gândirii, unde sensurile apar şi dispar ca nişte umbre oarecum fragile, un loc al ezitărilor şi entuziasmelor ideatice, unde lectura e încă vulnerabilă şi sporeşte în semnificaţii doar dacă re-re-citim ciornele şi le confruntăm validitatea cu textul comentat.

Ion DUR

Informații suplimentare

An apariție

2026

Format

A5

Număr de pagini

260

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care scrii o recenzie pentru „Ciorne și zile. Lecturi pe dedesubt”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cărţi din aceeaşi colecţie