Dumitru VITCU (n. la 02.03.1940 în Ibăneşti, jud. Botoşani), absolvent al Facultăţii de Istorie-Filologie-Filozofie a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi (1962). Cercetător ştiinţific, în cadrul Institutului de Istorie „A. D. Xenopol” al Academiei Române (1962-2012). Doctor în Istorie al aceleiaşi Universităţi (1974), șef al sectorului de istorie modernă (1986-2006). Visiting Professor” la Emerson (1983) şi Boston College (1984), profesor titular (1995-2010) la Facultatea de Istorie şi Geografie a Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava, conducător ştiinţific de doctorat (din 2000). A publicat peste 280 de studii în reviste ştiinţifice de profil, numeroase eseuri, articole şi note în varii publicaţii culturale. Volume monografice semnificative: Diplomaţii Unirii (Bucureşti, 1979, distins cu Premiul „Nicolae Bălcescu” al Academiei), cu recentă reeditare (Iași, 2019) și cu versiune în limba engleză (1989); George Enescu în spaţiul artistic american (Iaşi, 1994, Premiul revistei „Cronica”); Între Revoluţie şi Unire. Pagini de istorie socială (Iaşi, 1997); Relaţiile româno-americane timpurii. Convergenţe-divergenţe (Bucureşti, 2000); Lumea românească şi Balcanii în reportajele corespondenţilor americani de război (Iaşi, 2005); George Enescu în spaţiul artistic americano-canadian (Iaşi, 2007); Precursori ai modernizării societăţii româneşti: Carol Mihalic de Hodocin (Iaşi, 2015); Caleidoscop istoriografic. Note, observații și sugestii doctorale (Iaşi, 2017); Evreii în societatea românească modernă, Repere juridice, demografice, economice, sociale, politice și culturale (Iași, 2020); colab. la tratatul de Istoria Românilor, vol. VII/2, ediția a II-a (București, 2015). Co-fondator (alături de dr. Silviu Sanie) al revistei „Studia et Acta Historiae Judaeorum Romaniae”, tom I-XIII (1996-2016); ”Cetățean de onoare” al localității Ibănești-Botoșani (1996), distins cu ordinul „Meritul pentru învăţământ” în grad de cavaler (2004).