Editura Junimea, Iași
Cornel UNGUREANU
Născut în 3 august 1943)
Critic, istoric literar și eseist.
A absolvit în 1965 Facultatea de Filologie, secția română-engleză a Universității de Vest din Timișoara.
În perioada studenției, debutează în revista „Scrisul bănățean”, primul său volum de autor, La umbra cărților în floare, urmând să apară abia după paisprezece ani, perioadă în care criticul literar a publicat numeroase articole și cronici în reviste precum „Orizont”, „România literară”, „Tribuna”, „Vatra”, „Steaua” ș.a.
Dintre cărțile sale cele mai importante, trebuie amintite cu prioritate: Proză și reflexivitate (1977), Contextul operei (1978), Mircea Eliade și literatura exilului (1995), La vest de Eden. O introducere în literatura exilului, I, II (1995-2001), Europa Centrală. Nevroze, dileme, utopii, în colaborare cu Adriana Babeți (1997), A muri în Tibet. Jurnal (1998), Mitteleuropa periferiilor (2002), Istoria secretă a literaturii române (2007) și Literatura Banatului. Istorie, personalități, contexte (2015).
Președinte al Asociației Scriitorilor din Timișoara și al Fundației „A treia Europă”.


Fondată în anul 1969 (primele cărți au apărut în 1970), Editura Junimea a crescut constant, prin promovarea, cu precădere, a culturii naţionale, acordând atenţie creaţiilor românilor de pretutindeni, deschizându-se şi spre culturile lumii, precum şi spre curentele de gândire contemporană. Junimea vă propune o ofertă generoasă de editare, având drept suport profesionalismul, experiența, continuitatea exigentă.
© Copyright 2026 | Editura Junimea – Toate drepturile rezervate | Site realizat cu și de SiteXdesign
Implicit
Implicit
