Editura Junimea, Iași
Natalia HARITON s-a născut la 26 noiembrie 1982, Podoima, Camenca (Stânga Nistrului).
Studii de licenţă (2001-2005), de masterat (2005-2006) şi de doctorat (2010-2016) la Facultatea de Filologie a Universităţii de Stat „Alecu Russo” din Bălţi, cu teze coordonate ştiinţific de conf. univ. dr. Nicolae Leahu.
Critic şi istoric literar. Doctor în filologie, lector universitar la Catedra de literatură română şi universală, Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălţi, cercetător ştiinţific superior la Institutul de Filologie Română „Bogdan Petriceicu-Hasdeu” al Universităţii de Stat din Moldova, profesor de limba şi literatura română la Liceul Teoretic Republican „Aristotel” din Chişinău.
A publicat în reviste şi volume de specialitate din Republica Moldova şi România.

Fondată în anul 1969 (primele cărți au apărut în 1970), Editura Junimea a crescut constant, prin promovarea, cu precădere, a culturii naţionale, acordând atenţie creaţiilor românilor de pretutindeni, deschizându-se şi spre culturile lumii, precum şi spre curentele de gândire contemporană. Junimea vă propune o ofertă generoasă de editare, având drept suport profesionalismul, experiența, continuitatea exigentă.
© Copyright 2026 | Editura Junimea – Toate drepturile rezervate | Site realizat cu și de SiteXdesign
Implicit
Implicit
