Istoric literar, cercetător, a absolvit Facultatea de Filologie, secţia română- franceză, Universitatea „Al.I. Cuza” Iaşi (1969-1976); doctorat în filologie, Universitatea de Vest din Timişoara, cu teza – Eminescu – realitate şi sublimare poetică (2008). Premiat pentru proiectul de realizare a Bibliotecii de Poezie „Mihai Eminescu” din cadrul Centrului Naţional de Studii „Mihai Eminescu”, Brevet şi Medalia comemorativă ,,150 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu”, 2000, Medalia Meritul Cultural cl. I, febr. 2004.