Leonid BOICU (născut la 1 mai 1931, Donduşeni, azi în Republica Moldova – decedat la 2 mai 1997, la Iaşi) a fost un istoric şi cercetător român.
Studiile universitare le face la Facultatea de Istorie-Filologie în cadrul Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi. În 1955, după terminarea studiilor, continuă în domeniul istoriei ca cercetător la Institutul „A.D. Xenopol” al Academiei Române, Filiala Iaşi, ajungând, în cele din urmă, cercetător ştiinţific principal şi responsabilul sectorului de istorie universală. Specialist în istoria modernă, s-a concentrat asupra problemelor istoriei României de la mijlocul secolului al XIX-lea, cu precădere spre istoria economiei naţionale (oraş, industrie, căi de comunicaţie).
Laureat al Premiului „N. Bălcescu” al Academiei R.S.R. în 1964.
Volume publicate: Principatele Române în raporturile politice internaţionale, secolul al XVIII-lea, 1986; Diplomaţia europeană şi cauza română 1856-1859, 1978; A.D. Xenopol, studii privitoare la viaţa şi opera sa, 1972; Austria şi Principatele Române în vremea războiului Crimeii 1853-1856, 1972; Dezvoltarea economiei Moldovei 1848-1864, 1963; Adevărul despre un destin politic. Domnitorul Gr. Al. Ghica (1849-1856), 1973; Geneza chestiunii române ca problemă internaţională, 1975; Despre structura socială a oraşului moldovenesc la mijlocul secolului al XIX-lea, în Studii, 1963; N. Iorga – istoric al relaţiilor internaţionale ale României în epoca modernă, în „N. Iorga. Omul şi opera”, 1971; Cuza Vodă faţă de lupta popoarelor pentru emancipare naţională, în „Cuza Vodă. In memoriam”, 1973.
