Marta PETREU

Noiembrie

Desculță cum se cuvine am intrat încă o dată în marea
întunecată
și plină de pești
Tu vrei să înțelegi tot ce privești
Noiembrie cu aur deasupra noastră
Muntele și orașul ne conțin ca o tigaie
pusă pe gura vulcanului stins

Ce simți tu eu nu știu
Îți văd zâmbetul luminându-te de dinăuntru ca o feștilă în
felinar
Lumina asta nu-i pentru mine
la sclipirea ei numai tu poți citi
telegrama ce tocmai ți-a sosit din trecut
dintr-o altă viață
una din care eu lipsesc

Ceva – poate specia poate alt mister – te aspiră ca pe
mine marea

Știu că frigul și funinginea murdăresc lucrurile
În capul meu
un castel își lasă și își ridică punțile
ca un pian clapele

Singură și neîncălțată cum lipăi pe mare
în clipa asta mă suspectez că poate și eu cânt
ca un bărbat singur bărbierindu-se în oglindă

Dragoş PĂTRAŞCU