Elena GHEORGHICA
librar Librăria francofonă Kyralina București

Țin să precizez de la început că urmează observațiile cuiva care trăiește cu nasul în cărți, inclusiv literalmente. Mai mult, într-o bulă de carte străină – franceză. Practic, cum se vede lumea de la nivelul unei etajere cu cărți. Există deci riscul ca aceste gânduri să fie contaminate pe rând, dar și concomitent, de un fel de speranță optimistă care ține loc de instinct de conservare în profesie sau de un pesimism păgubos.

E de la sine înțeles că discuția despre piața de carte este una amplă și în care ar trebui abordate specificitățile politicilor economice și culturale din domeniu practicate în toată lumea, în Europa și în fiecare țară în parte. Franța, deși reprezintă un caz aparte cu al ei preț unic pentru cărți și cu organisme puternice și active, care lucrează din greu pentru a susține și proteja cât mai bine piața de carte, nu este, evident, la adăpostul provocărilor pe care le aduc noile tehnologii într-un domeniu și așa fragil și sensibil. Cartea din România se luptă și ea cu provocările ei (în plus de cele foarte vizibile, cum sunt rata de analfabetism, inflația și puterea de cumpărare), pe care le percep, din puținele lucruri pe care le aflu tangențial, cel puțin complicate. Un eufemism indulgent pentru situația dificilă în care se află editorii români.

Abia peste acestea, cred eu, se adaugă AI cu provocările și consecințele noi pe care le implică – problema drepturilor de autor în domeniile artistice, culturale și implicit remunerația, legătura de încredere care se creează între autori și cititorii lor, posibilitatea abuzului de suspiciune de a fi folosit care planează din greu în acest moment și multe, multe altele. Iar relativ repede, astea duc la (re)deschiderea unor discuții mai largi, despre cine sau ce (iată!) este un autor sau un creator și de ce, în care meserii este „onorabil” să fie utilizat AI-ul, regândirea inclusiv la nivel legislativ a unor întregi industrii.

Este evident că folosirea instrumentelor de generare de text a venit să complice mult viața scriitorilor, editorilor, traducătorilor și a altor profesii din lumea cărții. Chiar în aceste zile în Franța se dezbate aprins o carte ajunsă în prima selecție a premiului Goncourt, pentru care există suspiciunea că ar fi fost generată într-o anumită măsură cu AI.

Nu toată lumea trebuie sau poate să ajungă să îndrăgească lectura

Mi se pare evident că nici cititul, nici lumea cărților nu o pot duce bine într-o societate și într-o lume surpate de probleme care sunt în același timp cauze și consecințe – sabotarea sau cel puțin neglijarea rolului educației, vehicularea modelelor de succes obținut nu în ciuda unei lipse crase de inteligență/ gândire critică/ cultură, ci tocmai datorită acesteia, neîngrijirea generală pentru atenția și timpul nostru etc. Cu atât mai mult cu cât cititul, și uităm asta des, nu este o abilitate naturală, ci una construită.

Îmi place să mă gândesc la noi, cititorii, ca la o nișă sau ca la o specie în continuu pericol de adaptare sau dispariție. Ne-am obișnuit, nu cred că am făcut vreodată parte din vreun fenomen de masă. În munca mea de librar, deși poate suna contraintuitiv, consider că nu toată lumea trebuie sau poate să ajungă să îndrăgească lectura. Sau nu din prima. Cunosc oameni care au descoperit această pasiune foarte târziu în viață. La fel cum contează ce anume citești, cu ce rămâi dintr-un text și ce alegi să faci cu informația sau gândul cu care ai rămas. Iată deci, un instrument?

Important și util după părerea mea ar fi ca această opțiune să fie accesibilă în imaginarul colectiv și ideal, să plece măcar cu aceeași șansă de a fi considerată la fel de ofertantă și atractivă ca restul distracțiilor sau metodelor de învățare/ informare.

Cât timp o carte este asociată automat cu orele plictisitoare obligatorii din școală, în care copiii sunt forțați să disece dintr-o operă niște fraze sforăitoare din manualele de critică literară pe care nu le înțeleg, în loc de niște situații reale de viață, cât timp părinții (în timp ce stau lipiți de telefoane, iar în casă singurele cărți prezente dau frumos pe etajeră pentru că așa a proiectat frumos designerul de interior) nu înțeleg nici în ruptul capului de ce nu vor copiii lor să citească, sigur că vom citi din ce în ce mai puțin și mai puțini. Iar cartea poate supraviețui numai în relație cu publicul ei. Comunitățile de cititori sunt vitale în susținerea unui climat societal sănătos, în care ideile și preocupările frumoase, actuale, importante se reflectă organic în noutățile editorilor și în vitrinele librăriilor independente și nu sunt dictate doar de agende politice, comerciale mai mult sau mai puțin la vedere. A susține piața de carte este o igienă de viață, ca alegerile alimentare sau altele de acest fel. De exemplu, privilegiind achiziția de cărți din librării independente (din ce în ce mai puține în România, de acord) sau direct de la edituri, acolo unde este posibil, versus site-uri mari care vând de toate, participând la evenimentele în care poți întâlni autorii și în general, având un comportament sobru și precaut la contactul cu orice fel de informații.

Și cartea, și cititul se vor adapta, subversiv și inventiv

Sigur că nu ne putem aștepta ca această responsabilitate să stea doar pe umerii indivizilor cu spirit civic mai dezvoltat sau a profesorilor, autorilor, editorilor și așa mai departe. Este nevoie de o susținere centralizată și instituționalizată. Dacă noi, actorii mici și independenți din domeniul cărții, nu am fi atât de ocupați să (abia) supraviețuim într-o lume în care trebuie să ne batem cot la cot cu vânzătorii de produse cu prea mult zahăr sau plastic de peste mări și țări, online și offline, ba chiar să facem adesea față adversităților (cum a fost de exemplu, recenta măsură extrem de „inspirată” și „utilă” de a crește TVA-ul la cărți), poate am avea mai mult timp și energie să respirăm și să ne dedicăm adaptării. Să nu ne fie frică de noile provocări și să integrăm aceste instrumente digitale în misiunea noastră de a păstra sau duce accesul la carte și în medii mai puțin norocoase sau de a atrage cititori noi. Sau pur și simplu să citim mai mult.

Eu cred ferm că și cartea, și cititul se vor adapta, subversiv și inventiv, în continuare în cadrul acestei mici nișe, în ciuda AI și a altor invenții viitoare. Poate că asta ne va forța ascuțirea simțurilor, antrenarea și educarea gustului în materie de literatură sau eseistică într-o piață care este în pericol de uniformizare și, pe alocuri, de suprasaturare de publicații (aceasta din urmă nu cred că se aplică totuși la România). Poate că va trebui să folosim regulat acel label despre care se tot discută – 100% creat de oameni. Nișă în nișă. În numele libertății, inclusiv de a scrie și de a aprecia cărți generate de AI.

Da, anumite concesii, ajustări vor trebui făcute. Gusturile cititorilor se adaptează vremurilor deja – o parte dintre preferințe migrează către povești mai scurte și cu intrigi galopante versus „cărămizi” de romane, cărți audio, bandă desenată, romane grafice, manga etc.

Cititorul de SF din mine chiar poate să-și imagineze o realitate paralelă în care influencerii sunt cool pentru că citesc, iar lectura este un challenge pe anumite rețele care lansează regulat provocări trăsnite – cine termină mai repede de citit (real!) primul volum din seria În căutarea timpului pierdut sau filmează-te zece minute în timp ce citești sau cine găsește primul (cu poză ca dovadă!) fobia cu nume neomologat de care suferă personajul din Solenoid.