Descriere
Arhipelag critic discută, prin profilurile sintetizatoare propuse, despre o serie creatoare, având drept numitor comun vitregele condiţii formative; ea a fost modelată de interdicţii (lecturi clandestine, maeştri „ascunşi”, biblioteci epurate), provocând o reacţie polemică (ruptura) şi promovând, astfel, la start, un program negativ. Dar, în acelaşi timp, redescoperind – euforic – tradiţia, definind o stare de spirit, angajându-se, prin combustie creatoare, la o lucrare comună, recuperatoare, fecundă, susţinută, prin propulsie adjectivală, de o critică solidară, întâmpinând sărbătoreşte pe noii veniţi.
Adrian Dinu RACHIERU
Adrian Dinu Rachieru nu a fost (nici nu este) ceea ce se cheamă un combatant, cum sunt atâţia articlieri şi încercători cu pixul (să nu spun eseişti) care înlocuiesc construcţia cu expoziţia, el este altceva – este un edificator, un strateg cultural.
Eugen URICARU
Fireşte că pe un cântar al judecăţii valorice (să ne amintim că, etimologic, critica înseamnă „a judeca bine”), contează în primul rând argumentele, demonstraţia cu dovezi imparabile. Adrian Dinu Rachieru posedă această artă, căci a demonstra este anume o artă.
Mihai CIMPOI
Merită apreciată postura de mediator de bun simţ, cu o atentă discernere a nuanţelor, pe care o adoptă Adrian Dinu Rachieru, între momente, opinii, reacţii atât de eterogene încât paginile d-sale laborioase constituie o invitaţie oportună.
Gheorghe GRIGURCU