Antonia MIHĂILESCU s-a născut la Suceava în anul 1999. Absolventă a Facultății de Regie din cadrul UNAGE din Iași și a masterului de Management cultural din cadrul aceleiași universități, este în prezent doctorandă în teatru. Încă din perioada studiilor liceale, efectuate la Colegiul Național „Petru Rareș” din Suceava, este membră a Casei de poezie „Light of Ink”. A debutat editorial la Editura Tracus Arte, în urma câștigării celei de-a VII-a ediții a Concursului „Alexandru Mușina”, volumul ei, Note din secolul Kitsch (2021), câștigând și premiul pentru debut al Ziarului de Iași.
Și bineînțeles că nu
vom vorbi despre marea ochilor de câine care te privește flămândă
Nici despre nopțile nedormite sau dormite prea mult
Nu vom vorbi despre frica inumană care-ți curge prin vene încă de la naștere
venită din neam în neam
Nu, azi nu vom vorbi.
De fapt, niciodată nu vom vorbi
despre țările în care femeile nu pot să iasă singure pe stradă
despre prea simpla acceptare a ceea ce e și punct
despre revolta înăbușită din sufletul fiecărei femei violate
despre frica de a privi un bărbat după
Nu, azi nu vom vorbi
despre bătrânii înghețați în case pentru că voiau să facă economie
despre bărbatul mort în autobuz pe care nimeni nu l-a luat în seamă
despre nimic.
Nu, azi ne vom bea ceiuțul în locul nostru uitat de lume
unde bombele nu cad și frica nu există
Nu, azi nu vom vorbi despre nimic.
Vom vorbi doar când ni se cere
Niciodată.
Sunt multe lumi în tine
când te plimbi prin jungla orașului
Viața curge pe lângă tine de parcă nici n-ar exista
Știi orașul ăsta ca pe propriile mâini
Pe care uităm uneori să le mai privim
De la un timp, totul devine automat
spălatul pe dinți, aranjarea frezei, uitatul cheilor acasă
Totul e parte dintr-un proces ciclic pe care l-ai compus
cu prudență și încăpățânare
Sunt atât de multe lumi în tine
pe care uiți să le privești
care vin peste tine în nopțile fără lună
și te sufocă în somn
în vise
Sunt atât de multe lumi în tine
și ai uitat de toate.
E aproape cinci dimineața
și frica de mâine dispare odată cu primele raze
Asta e ceea ce ți se spune când îți imaginezi o noapte de nesomn
ca o menghină de griji în care ți-ai prins capul
Și tragi și tragi și tragi tragi tragi tragi tragi
până simți sângele care curge tandru pe umeri
și respirația se apropie de mirosul pământului
Și tragi și tragi și tragi tragi tragi tragi
până inima ți se lipește de asfaltul încins
pe care fugeai cu picioarele goale într-o zi de vară
în care știai că ești așteptată acasă
cu apă rece de la frigiderul bunicii
dar deja devine prea patetic
Și tragi și tragi și tragi tragi tragi
până simți din ce în ce mai puține fire de păr
care nu țin până la 68 (speranța de viață din România)
Și tragi și tragi și tragi tragi
până respirația se face tot una cu metalul
și cerul devine metal & copacii devin metal & casa devine metal
Și tragi și tragi și tragi
menghina îți pătrunde în piele
cu durere
Și tragi și tragi
până inima mai bate o dată
și tragi
până se face dimineață & pielea ta albă strălucește
în primele raze
& apa e în frigider
& ai tot părul și miraculos 24 de ani
& casa sclipește de luminițe
& durerea e o amintire
& inima bate în ritmul somnului
Și te trezești