Sorina RÎNDAŞU

Florin Dan Prodan, Untergrund, Editura Junimea, 2023

Florin Dan Prodan rămâne fidel vi­ziu­nii sale din cărțile anterioare, actua­li­zând, însă, ceea ce astăzi am putea cu ușu­rință numi angoasa scriitorului, pu­nând-o în perfect acord cu timpul pre­zent. Acolo unde metabolismul înceti­nește, apare nostalgia. Acolo unde apare nostalgia, mintea nu mai face diferența în­tre realitate concretă și amintire. Unter­grund este un volum al resem­nării, cu toate premisele sale: acceptarea unui oraș mort din toate punctele de vedere ca spațiu de desfășurare de la în­ceput până la sfârșit, înțelegerea, în fine, a oamenilor, solidarizarea, singurătatea care urmează. Autorul nu prioritizează situațiile limită, ci le descrie ca pe un dat, ca pe ceva ce demult nu mai poate fi salvat sub nicio formă. Toate eforturile sunt în zadar. Situațiile limită ajung, astfel, să facă parte din rutină. Poate obositoare, poate repetitive, ele nu mai produc în niciun caz spaimă, produc, cel mult, o simplă încordare a mâinilor.

Cartea este compusă din patru sec­țiuni, anume Zone, Agentul haosului, Orașul interzis și Whatsup. Dacă ar fi să numesc o constantă pe care o regăsim în toate aceste secțiuni, aceea ar fi alie­na­rea: „astăzi, 16 iulie, într-un fel aparte mi-e/ zilnica singurătate/ chiar dacă aș căuta pe cineva care s-o poarte/ cinci mi­nute/ mi-ar fi greu să găsesc/ sunt străin de orice cuvânt urechile mele/ aud/ va dura până voi goli petul de bere/ nu voi mai coborî prea curând”. Și încă: „nu, nu/ dragostea nu vine ca o iarnă/ ca o țigară/ seara în rainbow/ nu/ doar singurătatea vine/ din spatele tău/ și eu mă duc/ la altă masă”.

Dincolo de asta, ciclurile diferă atât prin tonalitate, cât și prin construcție. Dacă în prima secțiune textele au un anumit flow, își construiesc propria lor coerență, cele din secțiunea a doua sunt, în marea lor majoritate, scurte, percu­tan­te, analizând o realitate fragmentară în interiorul căreia niciun fel de sedi­ment nu se mai poate depune. Dacă în prima parte a cărții se resimte un discurs vag existențialist, unde avem în față un su­biect poetic înfățișând tipologia băr­ba­tului adult, posesorul unei sensibili­tăți din cauza căreia totul se află în cădere liberă, pe parcurs sesizăm tocmai con­trariul: chestiunile de ordin (auto)­refle­xiv nu sunt tratate chirurgical, ci ba cu ironie, ba cu o blândețe aproape nai­vă: „Toți poeții din Rainbow îs cam morți, cam plecați./ Mă rog, asemenea boemilor de pe aici. Erau morți/ și acum zece ani, acuma cam de tot. Supra­vie­țui­torii/ Zidului au fugit. În bucătării, birouri cu sticle/ întunecate, paturi conju­gale, mașini, vacanțe, rate./ Pe aici, nici noi barbari, nici poezie. Se lasă noap­tea./ Nopțile de altădată îs ca tom­be­roa­nele pline”.

Altfel, nu pot să nu observ că, într-un context în care cultura digitală a de­venit parte integrantă a socialului, auto­rul încearcă să le separe cât de bine se poa­te. Chiar și ultima secțiune din carte face asta, în ciuda aparențelor. Whatsup, deși construită după modelul textului aluvionar născut dintr-un schimb de mesaje la ore târzii ale nopții, nu vine să recunoască ascunderea în spatele ecranului ca unică formă de co­mu­nicare. Nu. Ci mai degrabă îi acceptă statutul de formă de comunicare numai atunci când toate celelalte eșuează: „mai ai sms-urile din nopțile alea/ despre stră­zile de gheață din george enescu/ despre singurătate, limite/ poezie/ din barurile ori nonstopurile/ unde timpul nu mai curgea/ decât vărsat pe masă/ decât în cinzeci de grame?/ toate au curs/ se var­să îndată și anul ăsta/ spălând pentru nuntă părul lung al iubirii/ care încă mai crește/ tare întunecat”.

Poezia pe care o scrie Florin Dan Prodan descrie nu numai o lume mar­ca­tă de excese (care poate sau nu să se în­toarcă, la un moment dat, la normal), ci construiește și o dimensiune emoțională complexă, dar numai ca s-o treacă ime­diat sub tăcere. În Untergrund, nimic din ceea ce obișnuia să doară nu mai doa­re. Untergrund se impune ca un exer­cițiu brutal de conștientizare a limi­te­lor. Nici boema nu mai funcționează ca mit romantic, nici alcoolul nu mai face realitatea suportabilă. Untergrund de­vine singura soluție pentru supra­vie­țu­ire. „Rămâne greața de a nu putea nici mă­car juca, după/ reguli, rolul nebu­nului.”