Războiul fără veac

Războiul fără veac

48.00 lei

David SEKO (n. 12 ianuarie 2006) este un tânăr prozator şi dramaturg timişorean. Războiul fără veac este debutul său în proză. Prologul cărţii a fost publicat pentru prima dată în numărul din aprilie 2024 al revistei Orizont. Studiază regie de film şi televiziune în cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca. Cu Maestrul trebuie să moară a câştigat concursul de povestiri organizat de Asociaţia „Prin Banat”, cu granturile Islanda-Lichtenstein-Norvegia. Piesele sale de teatru Divorţ în familia Addams şi Manole au fost jucate de trupa timişoreană Heavenly Hell, Ora Londrei a fost jucată pe scena Teatrului Naţional din Timişoara şi pe cea a Teatrului Basca, iar Copiii întunericului, adaptare după Fraţii Karamazov de Dostoievski, se află în curs de punere în scenă în România şi Germania, cu concursul actorului Boris Gaza. Face parte din echipa Timişoara: Harta Secretă, serial documentar coordonat de Adriana Babeţi.
Membru fondator al proiectului teatral GAZAtelier.

  • An apariție: 2025
  • Format: A5
  • Număr de pagini: 342
ISBN 978-973-37-2877-1 Categorii: ,

Autor: Seko David

Descriere

Ceva ne reţine în aceste pagini scrise cu o mână prea sigură şi o limpezime a gândului neobişnuită la 18 ani, când, de obicei, vrei să spui mai mult decât poţi. Or, David îndrăzneşte să-şi spună poveştile istorice exact aşa cum le imaginează, fără să ezite, cu un fel de directeţe din alte timpuri. Impetuozitatea lui e irezistibilă, iar literatura îi cedează în acest ceas matinal. E un fapt atât de neobişnuit, încât ne rămâne să sperăm ca ea să nu-i fi cedat dintr-un capriciu, ci într-un moment de mare intuiţie, după ce a cunoscut toate cedările şi deziluziile de la început până în prezent, cum se spune.
Vasile POPOVICI
Mi-e frică de moarte. Adorno spunea că este o barbarie să mai scrii poezie după Auschwitz. Doar că mi-e frică să iau puşca şi să merg pe front. Oricum, sunt încredinţat că aş fi omorât în prima bătălie. Aşadar, am preferat să scriu această carte. Pentru că barbar e să rămâi indiferent în faţa suferinţei. Aproape la fel de barbar ca atunci când o provoci. Lacrimi, urlete şi rugăciuni se găsesc pe fiecare pagină din cuprinsul istoriei. Cu instrumentele ficţiunii, cartea încearcă să coboare pe urmele lor. Nu le găseşte începutul, iar pe parcurs ratează o majoritate covârşitoare. Găseşte doar câteva momente sângeroase, legate între ele printr-o suferinţă fără margini, care poate nu trebuia pusă în cuvinte. În acelaşi timp, nu e drept să fie uitată. Chiar dacă durerea sufletelor zdrobite de război e imposibil de cuprins în cinci nuvele. Dar, cu puterile ei limitate, literatura se cuvine să înfrunte barbaria, iar cine simte nevoia să-şi amintească ceva ce alţii par să uite, se cuvine s-o facă. Chiar dacă îl ascultă puţini şi chiar dacă, până la urmă, poate că e mai bine să pună mâna pe puşcă.
David SEKO

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care scrii o recenzie pentru „Războiul fără veac”

Istoricul Junimii

Junimea a fost un curent cultural și literar, dar și o asociație culturală înființată la Iași în anul 1863 de către Iacob Negruzzi, Petre Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti, Vasile Pogor și Titu Maiorescu.

Un curent literar este adeseori o simplă construcție istorică, rezultatul însumării mai multor opere și figuri, atribuite de cercetătorii acelorași înrâuriri și subsumate acelorași idealuri. Multă vreme după ce oamenii și creațiile lor au încetat să ocupe scena epocii lor și răsunetul lor s-a stins, istoricii descoperă filiații și afinități, grupând în interiorul aceluiași curent opere create în neatârnare și personalități care nu s-au cunoscut sau care s-au putut opune.

Fără îndoială că nu acesta este cazul „Junimii”. Sarcina istoricului care își propune să studieze dezvoltarea acestui important curent este ușurată de faptul că încă de la început el se sprijină pe consensul mai multor voințe și că tot timpul o puternică personalitate îl domină. În afară de aceasta, „Junimea” nu este numai un curent cultural și literar, dar și o asociație.

Ea însă nu a luat naștere printr-un act formal (asemenea Academiei Române, întemeiată cam în aceeași vreme în București) și nu s-a menținut după legile exterioare, dar acceptate ale tuturor corpurilor constituite. „Junimea” n-a fost atât o societate, cât o comunitate de interese culturale dar și socio-politice. Junimea mai înseamna și un cenaclu literar, o tipografie și un sistem de librării.

Apariția ei se datorează afinității viu resimțite dintre personalitățile întemeietorilor. Ea se menține apoi o perioadă îndelungată prin funcțiunea atracțiilor și respingerilor care alcătuiesc caracteristica modului de a trăi și a se dezvolta. Vechea deviză franceză potrivit căreia “Intră cine vrea, rămâne cine poate” este și aceea pe care asociația ieșeana o adoptă pentru sine.

Desigur, nu numai instinctul vieții menține unitatea „Junimii” în decursul existentei ei. Asociația dorește să-și dea o oarecare bază materială și o anumită ordine sistematică a lucrărilor, câștigă noi membri, se îngrijește de formarea noilor generații și poartă polemici colective. Dar peste tot ce constituie în viață „Junimea”, produsul deliberat al voinței de a se organiza, plutește duhul unei înțelegeri comune a societății, a culturii, a literaturii, iar cea dintâi sarcină a istoricului este să-l extragă și să-l arate lucrând în opere și oameni.

Go to Top