Pictura japoneză. Şcoli, curente, tradiții, valori

Pictura japoneză. Şcoli, curente, tradiții, valori

96.00 lei

Octavian SIMU s-a născut la 10 iunie 1935, în comuna Ilişeşti, judeţul Suceava. A făcut studiile liceale la „Gheorghe Lazăr” (Sibiu), „Independenţa” (Calafat) şi „Ştefan cel Mare” (Suceava) în perioada 1945-1952. Absolvent al Facultăţii de Medicină din Iaşi (1952-1958); Studii de limbă şi cultură japoneză la Universitatea Populară Bucureşti (1966-1972).

Medic specialist interne la Spitalul „Sfântul Luca” din Bucureşti.

Membru al Uniunii Scriitorilor din România (1971); membru fondator şi preşedinte al Societăţii Române de Niponologie (1990). Membru fondator al Societăţii Medicilor Scriitori şi Publicişti (1990).

  • An apariție: 2024
  • Format: 20 x 20 cm
  • Număr de pagini: 366
ISBN 978-973-37-2854-2 Categorii: ,

Autor: Simu Octavian

Descriere

Tradiționalismul aulic al civilizației nipone este piatra de temelie care susține, de treizeci și cinci de ani încoace, cercetările pe care Octavian Simu le-a așezat în volume precum Dicționar de literatură japoneză (1994), Mitologia japoneză. Un dicționar (2005), Arhitectură japoneză veche (2006), Lumea teatrului japonez (2006), Budismul japonez. Istorie, doctrină și tradiții (2007), Shintō. Calea zeilor (2008), Eternul feminin japonez (2011), Tezaurul mitologic japonez (2018), Misterioasa populație ainu din Japonia (2019). Copleșitoare prin volumul de informații ancorate în spectaculosul estetizant al unei civilizații atât de diferite, dar profund înrâurind, de secole, civilizația europeană, scrierea de față produce necesara, tihnita întâlnire a cititorului român cu frumosul didactic din pictura japoneză. În aceste pagini de o limpezime și eleganță stilistică contaminante, pledoaria inspirată pentru armonia mandalei, pentru kaiga sau gadō – una din cele mai vechi exprimări în arta vizuală niponă – se însoțește cu referințele la arta caligrafiei, a scrisului ideografic nipon ori cu analiza textelor însoțitoare ale picturilor de pe rulourile narative (emakimono). În lumina interpretărilor lui Octavian Simu, cultura niponă se așază sub semnul exemplarității prin modul în care apără scrisul secular, pe de o parte, și arta vizuală pe de alta (ambele executate cu pensula), netrucate și autentice surse de hrană pentru minte și spirit.

Livia IACOB

 

Trebuie să subliniem din capul locului că pictura japoneză (kaiga sau gadō) este una din cele mai vechi exprimări în arta vizuală niponă, manifestată la cel mai înalt grad de rafinament creator, probat încă de la începuturile ei. (…) a creiona profilul real al universului unei lumi a picturii rămâne încercarea temerară a acelui efort, nu lipsit de strădania spre limpezire a gândului, de bucurie a cercetării, atât cât șansa ne oferă prilejul de a izbuti să realizăm ceva coerent. Am conceput alcătuirea cărții noastre pe o structură de model monografic. Ne-am axat în primul rând pe derularea istorică a picturii în raport cu evoluția civilizației japoneze în sine, pe cristalizarea liniilor de forță pe care s-a bizuit ea de-a lungul timpului. Mai apoi am încercat să punem în lumină diferitele orientări ale unor școli (câteva dintre ele efemere, altele trainice), ale feluritelor stiluri, genuri, curente, teme. Evident, am stăruit și asupra gândirii estetice japoneze, aplicate, în generalitatea ei, mai ales la pictură. Am trecut în revistă resursele materiale, suportul concret pe care s-au așezat imaginile generate de talentul numeroșilor artiști plastici.

Octavian SIMU

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Pictura japoneză. Şcoli, curente, tradiții, valori”

Istoricul Junimii

Junimea a fost un curent cultural și literar, dar și o asociație culturală înființată la Iași în anul 1863 de către Iacob Negruzzi, Petre Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti, Vasile Pogor și Titu Maiorescu.

Un curent literar este adeseori o simplă construcție istorică, rezultatul însumării mai multor opere și figuri, atribuite de cercetătorii acelorași înrâuriri și subsumate acelorași idealuri. Multă vreme după ce oamenii și creațiile lor au încetat să ocupe scena epocii lor și răsunetul lor s-a stins, istoricii descoperă filiații și afinități, grupând în interiorul aceluiași curent opere create în neatârnare și personalități care nu s-au cunoscut sau care s-au putut opune.

Fără îndoială că nu acesta este cazul „Junimii”. Sarcina istoricului care își propune să studieze dezvoltarea acestui important curent este ușurată de faptul că încă de la început el se sprijină pe consensul mai multor voințe și că tot timpul o puternică personalitate îl domină. În afară de aceasta, „Junimea” nu este numai un curent cultural și literar, dar și o asociație.

Ea însă nu a luat naștere printr-un act formal (asemenea Academiei Române, întemeiată cam în aceeași vreme în București) și nu s-a menținut după legile exterioare, dar acceptate ale tuturor corpurilor constituite. „Junimea” n-a fost atât o societate, cât o comunitate de interese culturale dar și socio-politice. Junimea mai înseamna și un cenaclu literar, o tipografie și un sistem de librării.

Apariția ei se datorează afinității viu resimțite dintre personalitățile întemeietorilor. Ea se menține apoi o perioadă îndelungată prin funcțiunea atracțiilor și respingerilor care alcătuiesc caracteristica modului de a trăi și a se dezvolta. Vechea deviză franceză potrivit căreia “Intră cine vrea, rămâne cine poate” este și aceea pe care asociația ieșeana o adoptă pentru sine.

Desigur, nu numai instinctul vieții menține unitatea „Junimii” în decursul existentei ei. Asociația dorește să-și dea o oarecare bază materială și o anumită ordine sistematică a lucrărilor, câștigă noi membri, se îngrijește de formarea noilor generații și poartă polemici colective. Dar peste tot ce constituie în viață „Junimea”, produsul deliberat al voinței de a se organiza, plutește duhul unei înțelegeri comune a societății, a culturii, a literaturii, iar cea dintâi sarcină a istoricului este să-l extragă și să-l arate lucrând în opere și oameni.

Go to Top