Editura Junimea, Iași
Maria-Luisa Ţuculeanu este artist vizual şi profesor de limba engleză, cât şi formator de limba franceză. Şi-a finalizat studiile de Pictură în 2005 la Universitatea Naţională de Arte “G. Enescu” din Iaşi, iar în paralel a studiat limbile străine la Facultatea de Litere, secţia Franceză-Engleză, din cadrul Universităţii “Al. I. Cuza” din Iaşi.
În 2009, autoarea a publicat la Editura Axa din Botoşani volumul de poezii Joaca de-a zeii, însoţit de schiţe personale. De asemenea, a publicat poezii ce au fost incluse în Glissando, Antologia Cenaclului Junimea Nouă, apărut în 2010 la Editura Junimea din Iaşi. A câştigat consecutiv (în 2007, 2008 şi 2009) premiile literare acordate de revistele Hyperion, Familia, respectiv Poezia în cadrul Concursului Naţional de poezie şi interpretare critică a operei eminesciene «Porni Luceafărul…», desfăşurat la Botoşani. În 2019, a tradus din limba franceză în limba română romanul Poarta păcii celeste, de Shan Sa, editat de Cartea Românească din Iaşi. În 2023 şi-a publicat teza de doctorat din domeniul Artelor Vizuale, intitulată Valenţe polisemantice ale culorii în creaţia vizual-artistică, la Casa Editorială Demiurg, Iaşi.
Odată cu activitatea literară, autoarea a desfăşurat o activitate artistică intensă, realizând expoziţii personale şi de grup în ţară şi în străinătate (Iaşi, Bucureşti, Milano, Bruxelles, New York, Basel etc.)

Fondată în anul 1969 (primele cărți au apărut în 1970), Editura Junimea a crescut constant, prin promovarea, cu precădere, a culturii naţionale, acordând atenţie creaţiilor românilor de pretutindeni, deschizându-se şi spre culturile lumii, precum şi spre curentele de gândire contemporană. Junimea vă propune o ofertă generoasă de editare, având drept suport profesionalismul, experiența, continuitatea exigentă.
© Copyright 2026 | Editura Junimea – Toate drepturile rezervate | Site realizat cu și de SiteXdesign
Implicit
Implicit
