Logica nearistotelică în Grecia veche

Descriere

Lucrarea de faţă a luat în calcul diferite forme de argumentare prezente în discursul filosofic al unor gânditori exponenţiali sau şcoli filosofice din Grecia veche – filosofice, retorice, logice – încercând o sistematizare tematică în cele patru mari capitole (am restrâns cercetarea la patru mari şcoli cu contribuţii relevante pentru dezvoltarea logicii).

Se ştiu tot mai puţine despre argumentarea logică şi retorică sofistă, despre dialectica platonică, despre logica stoicilor, despre argumentarea logico-filosofică a scepticilor. În ciuda interesului tot mai scăzut pentru logica antică şi în ciuda preocupării constante a cercetătorilor pentru orientările noi din logică, am convingerea că farmecul filosofiei vechi greceşti în genere nu s-a stins totuşi definitiv, ea atrage în continuare noi generaţii de cercetători (chiar dacă mai puţini) şi, ca atare, apar şi noi interpretări sau comentarii. Pe unele dintre aceste noi interpretări le-am preluat şi aici, fără a trece peste mari contribuţii la studiul gândirii antice din trecut, îndeosebi peste cele din Antichitate sau cele din secolele al XIX-lea şi al XX-lea. În plus, chiar cercetătorii care se ocupă de discipline noi, la modă, precum retorica, logica informală, gândirea critică teoria argumentării (discipline ce pot fi puse în cele din urmă sub aceeaşi umbrelă) ţin cont în demersurile lor de contribuţiile antice: orice tratat serios de retorică nouă porneşte de la ideile marilor sofişti, nu doar de la Aristotel; logica informală, atunci când discută despre argumentarea în dialog, aminteşte mai întâi de dialectica lui Platon şi apoi de contribuţiile lui Aristotel; gândirea critică şi teoria argumentării recomandă atitudinea sceptică în abordarea logică a discursului contemporan, contaminat cum este de „idei pozitive”. Logica matematico-simbolică de ieri şi de azi recunoaşte izvoarele stoice ale modelului ei de gândire.