Duc în spate fântâna secată

20.00 lei

Poezia lui Vasile Zetu s-a decantat în timp până la expresivitatea din acest volum de excepție, în care cuvintele virtualizează materia, îi absorb energia. Trăitor într-un spațiu în care cerul se face fluviu și pădurea se face cărare, în intimitatea Bucovinei, Vasile Zetu transferă poeziei sale toată prospețimea pe care sufletul o percepe ca pe o mare bucurie de a trăi.
Toate temele și temeiurile și temerile poeziei dintotdeauna se regăsesc în această carte scrisă împotriva clipei ce trece, ca un imn închinat frumuseții care rămâne. Ca orice poet adevărat, Vasile Zetu face o mărturisire fără echivoc: această poezie este a ta, cititorule.
Mai mult, sugerează poetul, acolo unde se termină cuvintele poeziei, descoperi drumul spre teritoriul vast al rugăciunii, acolo unde și durerea și frica și uimirea capătă chipul iubirii. Și nu ai cum să nu-l urmezi, dragă cititorule!

Adrian Alui GHEORGHE

Intelectualizată – și intelectualizată prin interogarea implicită a propriei condiții, sau măcar prin neliniștea, umbră continuă a acestei interogări – poezia lui Vasile Zetu este a unui naturist. Și în sensul viețuirii în elementarul pe care muntele îl mai asigură, dublat de un lexicul aproape dispărut, pe care poetul îl folosește cu o anume bucurie târzie, și în sensul proiectării în toate a unui sens.
Dar și elementarul, și sensul se află în criză. Un subiect în alertă, o amenințare difuză sparge armonia pe care, din amintire, o amintire a cărnii uneori, poetul ar vrea s-o proiecteze în limbaj. Limbajul este el însuși însă neputincios. Tocmai de aceea, Acatist pentru firul de iarbă aș numi aceste poeme care sunt implicit rugăciune.
În fond, dintr-o smerenie care seamănă a mâhnire de pustnic se nasc elegiile lui Vasile Zetu care închină naturii, lui Dumnezeu, un imn indirect, un imn care dă sens amenințării și, în fapt, morții.

Mircea A. DIACONU

  • An apariţie: 2021
  • Format: 11.5 x 20 cm
SKU: 978-973-37-2472-8 Categorii: ,

Autor: Vasile Zetu

Descriere

Poezia lui Vasile Zetu s-a decantat în timp până la expresivitatea din acest volum de excepție, în care cuvintele virtualizează materia, îi absorb energia. Trăitor într-un spațiu în care cerul se face fluviu și pădurea se face cărare, în intimitatea Bucovinei, Vasile Zetu transferă poeziei sale toată prospețimea pe care sufletul o percepe ca pe o mare bucurie de a trăi.
Toate temele și temeiurile și temerile poeziei dintotdeauna se regăsesc în această carte scrisă împotriva clipei ce trece, ca un imn închinat frumuseții care rămâne. Ca orice poet adevărat, Vasile Zetu face o mărturisire fără echivoc: această poezie este a ta, cititorule.
Mai mult, sugerează poetul, acolo unde se termină cuvintele poeziei, descoperi drumul spre teritoriul vast al rugăciunii, acolo unde și durerea și frica și uimirea capătă chipul iubirii. Și nu ai cum să nu-l urmezi, dragă cititorule!

Adrian Alui GHEORGHE

Intelectualizată – și intelectualizată prin interogarea implicită a propriei condiții, sau măcar prin neliniștea, umbră continuă a acestei interogări – poezia lui Vasile Zetu este a unui naturist. Și în sensul viețuirii în elementarul pe care muntele îl mai asigură, dublat de un lexicul aproape dispărut, pe care poetul îl folosește cu o anume bucurie târzie, și în sensul proiectării în toate a unui sens.
Dar și elementarul, și sensul se află în criză. Un subiect în alertă, o amenințare difuză sparge armonia pe care, din amintire, o amintire a cărnii uneori, poetul ar vrea s-o proiecteze în limbaj. Limbajul este el însuși însă neputincios. Tocmai de aceea, Acatist pentru firul de iarbă aș numi aceste poeme care sunt implicit rugăciune.
În fond, dintr-o smerenie care seamănă a mâhnire de pustnic se nasc elegiile lui Vasile Zetu care închină naturii, lui Dumnezeu, un imn indirect, un imn care dă sens amenințării și, în fapt, morții.

Mircea A. DIACONU

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Duc în spate fântâna secată”

Istoricul Junimii

Junimea a fost un curent cultural și literar, dar și o asociație culturală înființată la Iași în anul 1863 de către Iacob Negruzzi, Petre Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti, Vasile Pogor și Titu Maiorescu.

Un curent literar este adeseori o simplă construcție istorică, rezultatul însumării mai multor opere și figuri, atribuite de cercetătorii acelorași înrâuriri și subsumate acelorași idealuri. Multă vreme după ce oamenii și creațiile lor au încetat să ocupe scena epocii lor și răsunetul lor s-a stins, istoricii descoperă filiații și afinități, grupând în interiorul aceluiași curent opere create în neatârnare și personalități care nu s-au cunoscut sau care s-au putut opune.

Fără îndoială că nu acesta este cazul „Junimii”. Sarcina istoricului care își propune să studieze dezvoltarea acestui important curent este ușurată de faptul că încă de la început el se sprijină pe consensul mai multor voințe și că tot timpul o puternică personalitate îl domină. În afară de aceasta, „Junimea” nu este numai un curent cultural și literar, dar și o asociație.

Ea însă nu a luat naștere printr-un act formal (asemenea Academiei Române, întemeiată cam în aceeași vreme în București) și nu s-a menținut după legile exterioare, dar acceptate ale tuturor corpurilor constituite. „Junimea” n-a fost atât o societate, cât o comunitate de interese culturale dar și socio-politice. Junimea mai înseamna și un cenaclu literar, o tipografie și un sistem de librării.

Apariția ei se datorează afinității viu resimțite dintre personalitățile întemeietorilor. Ea se menține apoi o perioadă îndelungată prin funcțiunea atracțiilor și respingerilor care alcătuiesc caracteristica modului de a trăi și a se dezvolta. Vechea deviză franceză potrivit căreia “Intră cine vrea, rămâne cine poate” este și aceea pe care asociația ieșeana o adoptă pentru sine.

Desigur, nu numai instinctul vieții menține unitatea „Junimii” în decursul existentei ei. Asociația dorește să-și dea o oarecare bază materială și o anumită ordine sistematică a lucrărilor, câștigă noi membri, se îngrijește de formarea noilor generații și poartă polemici colective. Dar peste tot ce constituie în viață „Junimea”, produsul deliberat al voinței de a se organiza, plutește duhul unei înțelegeri comune a societății, a culturii, a literaturii, iar cea dintâi sarcină a istoricului este să-l extragă și să-l arate lucrând în opere și oameni.

Go to Top