Autobiografie autorizată a unui gaucho picard – pe cât îmi amintesc din viitor

Autobiografie autorizată a unui gaucho picard – pe cât îmi amintesc din viitor

38.00 lei

Benoît VITSE (n. 10 septembrie 1948, Marquise, Picardia, Franța), urmează studii liceale la Boulogne-sur-Mer, apoi universitare la Amiens și Paris, specializându-se în domeniul teatral.

Scriitor, traducător, regizor, efectuează lungi peripluri în afara Franței (România, R. Moldova, Ucraina, Haiti, Camerun, Uganda, Azerbaidjan, Armenia), ca om de teatru și reprezentant diplomatic al țării sale, în domeniul culturii.

În țara noastră a petrecut mai bine de un deceniu, ca director al Centrului Cultural Francez din Iași, precum și al trupei de teatru pe care a organizat-o la Ateneul Tătărași. Traducător din limba română – inclusiv volumul Moi, jʼai tué Hitler (2021) de Dumitru Crudu – menține o permanentă legătură cu spațiul cultural românesc.

La Thury-sous-Clermont, oraș în care și-a stabilit reședința, continuă să activeze în domeniul teatrului, dar și ca literat, elaborând  traduceri (din română, spaniolă), lirică, memorialistică…

Volume publicate: La lettre du Moldave. Cu drag despre azi (2008); Les batailles impudiques (2021); Autobiographie autorisée dʼun gaucho picard. Pour autant que je me souvienne de lʼavenir (2022).

 

Ioan RĂDUCEA s-a născut la 23 decembrie 1970, la Buzău.

Licențiat în litere (1994), studii aprofundate de stilistică (1995), doctor în litere (2005, îndrumător Liviu Leonte), la Universitatea „Al. I. Cuza” Iași. Licență (2015) și master (2017) în istoria și teoria artei, la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași. Profesor în învățământul liceal, poet, prozator, critic, îngrijitor de ediții, critic de artă. Redactor colaborator la Editura Junimea, la revistele „Scriptor”, „Expres cultural”, „Revista română” și la alte publicații culturale ieșene. Membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România și al Clubului fotografilor Iași.

Debut editorial cu volumul de proză Călătorii via Roman – Adjud, Iași, Editura Junimea, 2004.

Alte titluri: Fantasticul în proza românească actuală, Iași, Editura Pan Europe, 2006; Cătălin Anuța. Monografie, Iași, Editura Vasiliana ʼ98, 2006; Lupul. Texte lirice, Iași, Editura Junimea, 2010; Arta semnificării. Observații și teze, Iași, Editura Junimea, 2012; CFR, Iași, Editura Junimea, 2017; Imagini bifate, Iași, Editura Alfa, 2020; În oglinda lecturii. Consemnări critice, Iași, Editura Junimea, 2021; Piele de val [poeme], Iași, Editura Junimea, 2023.

  • An apariție: 2024
  • Format: A5
  • Număr de pagini: 144
ISBN 978-973-37-2743-9 Categorii: ,

Autor: Vitse Benoît

Descriere

Traducere de Ioan RĂDUCEA

 

Despărțirea de Moldova fu mișcătoare. Batalioane mari veneau de peste tot să-mi prezinte onorul regimentelor lor. Dar aveam nevoie să fiu singur. Cu un poncho prins de al treilea nasture al cămășii, o blană de oaie pe șa, jambiere din piele de sălbăticiune căzând pe glezne, scărițe cu piciorul prins pe trei sferturi, privirea aiurea, galopam pentru ultima oară de-a lungul râului, salutând cu pălăria neagră de fetru. Coama fluturând în vânt a dragului meu criollo te făcea să te gândești la un început de foc în pădure. Păstorii mă știau și veneau să-mi aducă câteva sticle de Cotnari și de Fetească neagră, un pic de brânză și struguri.

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Autobiografie autorizată a unui gaucho picard – pe cât îmi amintesc din viitor”

Istoricul Junimii

Junimea a fost un curent cultural și literar, dar și o asociație culturală înființată la Iași în anul 1863 de către Iacob Negruzzi, Petre Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti, Vasile Pogor și Titu Maiorescu.

Un curent literar este adeseori o simplă construcție istorică, rezultatul însumării mai multor opere și figuri, atribuite de cercetătorii acelorași înrâuriri și subsumate acelorași idealuri. Multă vreme după ce oamenii și creațiile lor au încetat să ocupe scena epocii lor și răsunetul lor s-a stins, istoricii descoperă filiații și afinități, grupând în interiorul aceluiași curent opere create în neatârnare și personalități care nu s-au cunoscut sau care s-au putut opune.

Fără îndoială că nu acesta este cazul „Junimii”. Sarcina istoricului care își propune să studieze dezvoltarea acestui important curent este ușurată de faptul că încă de la început el se sprijină pe consensul mai multor voințe și că tot timpul o puternică personalitate îl domină. În afară de aceasta, „Junimea” nu este numai un curent cultural și literar, dar și o asociație.

Ea însă nu a luat naștere printr-un act formal (asemenea Academiei Române, întemeiată cam în aceeași vreme în București) și nu s-a menținut după legile exterioare, dar acceptate ale tuturor corpurilor constituite. „Junimea” n-a fost atât o societate, cât o comunitate de interese culturale dar și socio-politice. Junimea mai înseamna și un cenaclu literar, o tipografie și un sistem de librării.

Apariția ei se datorează afinității viu resimțite dintre personalitățile întemeietorilor. Ea se menține apoi o perioadă îndelungată prin funcțiunea atracțiilor și respingerilor care alcătuiesc caracteristica modului de a trăi și a se dezvolta. Vechea deviză franceză potrivit căreia “Intră cine vrea, rămâne cine poate” este și aceea pe care asociația ieșeana o adoptă pentru sine.

Desigur, nu numai instinctul vieții menține unitatea „Junimii” în decursul existentei ei. Asociația dorește să-și dea o oarecare bază materială și o anumită ordine sistematică a lucrărilor, câștigă noi membri, se îngrijește de formarea noilor generații și poartă polemici colective. Dar peste tot ce constituie în viață „Junimea”, produsul deliberat al voinței de a se organiza, plutește duhul unei înțelegeri comune a societății, a culturii, a literaturii, iar cea dintâi sarcină a istoricului este să-l extragă și să-l arate lucrând în opere și oameni.

Go to Top