Alberto Giacometti. Asceză și pasiune

Alberto Giacometti. Asceză și pasiune

46.00 lei

Născută la București (în 1954), Anca VISDEI a scris prima sa piesă de teatru la 14 ani, iar la 19 ani avea deja prima carte editată şi o primă piesă jucată. După studii la Institutul de Teatru şi Cinematografie din Bucureşti, refugiată politic în Elveţia, şi-a susținut doctoratul în drept, devenind apoi asistentă la Catedra de drept internaţional public la Universitatea din Lausanne.

Autoare şi regizoare stabilită ulterior la Paris, a scris peste patruzeci de piese, publicate şi jucate în Franța şi în străinătate, recompensate cu numeroase premii. Majoritatea pieselor ei sunt difuzate de radiourile francofone. Scrie şi teatru pentru publicul tânăr, nuvele, scenarii de televiziune şi cinema, dar şi romane de succes (între care L’Exil d’Alexandra, 2008, Confession d’une séductrice ou L’Eternelle amoureuse, 2008, Je ne serai pas une femme qui pleure, 2010). A semnat prima biografie a lui Jean Anouilh (Ed. Fallois, 2012) şi o biografie a lui Orson Welles (Ed. Fallois, 2012).

Este şi profesor de artă dramatică, jurnalistă şi critic de cinema pentru presa franceză și elvețiană.

Textele Ancăi Visdei figurează în manualele şcolare franceze şi în programa de bacalaureat.

  • An apariţie:: 2022
  • Format:: 13 x 20 cm
  • Număr de pagini:: 364
ISBN 978-973-37-2557-9 Categorii: ,

Autor: Visdei Anca

Descriere

Traducere din limba franceză de Sorina DĂNĂILĂ

Cuvânt însoțitor de Radu NEGRESCU -SUȚU

 

Îl urmăm [pe Giacometti] pas cu pas, iar unul dintre meritele biografei este de a fi realizat o cercetare riguroasă – lucru cu care ne obişnuise deja. Adeziunea la Suprarealism, prietenia cu André Breton şi cu alte mari figuri ale mişcării, cu Picasso sau cu Beckett, numeroasele mărturii strânse şi suprapuse pentru a cerne cât mai precis personalitatea complexă sugerată de titlu, evocarea operei şi recunoaşterea finală, iată tot atâtea episoade captivante. Capacitatea de empatie a autoarei se desfăşoară în plenitudinea ei, în aşa măsură încât cititorul sfârşeşte prin a se ataşa, la rândul său, de un artist ale cărui merite nu l-au impresionat la o primă vedere.

Jacques ABOUCAYA

 

Anca Visdei a privilegiat mărturiile culese direct în dauna celor deja publicate. Reținem aceste cuvinte ale lui Michel Leiris: „Jacques Dupin consideră că viziunea lui Giacometti este produsul a două singurătăţi, a artistului şi a obiectului”. Ştim acum că Giacometti ducea o luptă sălbatică şi cu sculptura şi cu pictura, toate modelele sale o atestă. „Intrase obsesiv, aşa cum intri la mânăstire, într-o căutare imposibilă.” Un Don Quijote al artei? Fără îndoială. Ne-a plăcut modul în care Anca Visdei a realizat această lucrare scrupuloasă în decursul căreia a fost asaltată de dubii, după cum o destăinuie ea însăşi. Salutăm onestitatea unei biografe cufundată pe deplin în subiectul ei, conştientă că proiecţia personală poate fi o capcană. Vă invităm să citiţi această biografie pasionantă, la mii de leghe de plictisul tezelor universitare ingrate, acumulări fără suflet de note nenumărate. Aici, suntem în intimitatea Umanului.

Paule MARTIGN

 

Cine a fost Alberto Giacometti, unul dintre artiştii majori ai secolului XX? Anca Visdei merge pe urmele sale, în Val Bregaglia în Elveţia, acolo unde a crescut între un tată pictor şi o mamă cu personalitate puternică, apoi la Veneţia, unde şi-a făcut studiile, şi la Paris, unde a fost una dintre figurile marcante ale unei perioade artistice deosebit de fecunde. Mărturii privilegiate, fragmente de corespondenţă, o explorare a operei cât mai aproape de gestul artistic hrănesc o povestire capti-vantă şi emoţionantă. Descoperim un Giacometti uman, autentic, plin de contraste, care nu a contenit să încerce „să arate lucrurile aşa cum le vedea”. Anca Visdei ne poartă într-o călătorie pasionantă prin viaţa şi opera lui Alberto Giacometti.

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Alberto Giacometti. Asceză și pasiune”

Istoricul Junimii

Junimea a fost un curent cultural și literar, dar și o asociație culturală înființată la Iași în anul 1863 de către Iacob Negruzzi, Petre Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti, Vasile Pogor și Titu Maiorescu.

Un curent literar este adeseori o simplă construcție istorică, rezultatul însumării mai multor opere și figuri, atribuite de cercetătorii acelorași înrâuriri și subsumate acelorași idealuri. Multă vreme după ce oamenii și creațiile lor au încetat să ocupe scena epocii lor și răsunetul lor s-a stins, istoricii descoperă filiații și afinități, grupând în interiorul aceluiași curent opere create în neatârnare și personalități care nu s-au cunoscut sau care s-au putut opune.

Fără îndoială că nu acesta este cazul „Junimii”. Sarcina istoricului care își propune să studieze dezvoltarea acestui important curent este ușurată de faptul că încă de la început el se sprijină pe consensul mai multor voințe și că tot timpul o puternică personalitate îl domină. În afară de aceasta, „Junimea” nu este numai un curent cultural și literar, dar și o asociație.

Ea însă nu a luat naștere printr-un act formal (asemenea Academiei Române, întemeiată cam în aceeași vreme în București) și nu s-a menținut după legile exterioare, dar acceptate ale tuturor corpurilor constituite. „Junimea” n-a fost atât o societate, cât o comunitate de interese culturale dar și socio-politice. Junimea mai înseamna și un cenaclu literar, o tipografie și un sistem de librării.

Apariția ei se datorează afinității viu resimțite dintre personalitățile întemeietorilor. Ea se menține apoi o perioadă îndelungată prin funcțiunea atracțiilor și respingerilor care alcătuiesc caracteristica modului de a trăi și a se dezvolta. Vechea deviză franceză potrivit căreia “Intră cine vrea, rămâne cine poate” este și aceea pe care asociația ieșeana o adoptă pentru sine.

Desigur, nu numai instinctul vieții menține unitatea „Junimii” în decursul existentei ei. Asociația dorește să-și dea o oarecare bază materială și o anumită ordine sistematică a lucrărilor, câștigă noi membri, se îngrijește de formarea noilor generații și poartă polemici colective. Dar peste tot ce constituie în viață „Junimea”, produsul deliberat al voinței de a se organiza, plutește duhul unei înțelegeri comune a societății, a culturii, a literaturii, iar cea dintâi sarcină a istoricului este să-l extragă și să-l arate lucrând în opere și oameni.

Go to Top