păhăruţul
Autor: Drăghici Marian
25,00 lei
Se observă dintru început – ceea ce constituie un element de căpătâi pentru toată poezia lui Marian Drăghici – preocuparea majoră pentru arta sau artele poetice. În această privinţă, Marian Drăghici este poetul care a reuşit, probabil cel mai bine dintre autorii recenţi, să dea greutate, consistenţă, amploare epică şi dramatism „credo”-urilor sale despre poezie, limbajul acesteia şi locul ei în lume.
Deopotrivă, poetului i-a reuşit o punere în scenă extraordinară a „vârstelor poetice”, a rupturilor din existenţă şi din poezie, a relaţiilor profunde dintre scris şi poezie.
Dan CRISTEA/2014
Descriere

Informații suplimentare
| An apariţie: | 2019 |
|---|---|
| Format: | 16,5 x 18,5 cm |
| Număr de pagini: | 158 |