Între glorie și represiune. Elita artistică interpretativă la Opera Română în timpul regimului stalinist din România

44,00 lei

Editor / Coordonator:

Ioana DIACONESCU este o poetă contemporană, traducătoare, publicistă, jurnalistă media, cercetătoare de istorie recentă.

Licenţiată în filologie – limbile română şi italiană, cu diploma de licenţă în specialitatea literatură universală, Universitatea Bucureşti. Realizator la Radio România, consilier în grad superior la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.

Autoare a peste 25 de volume de versuri, traducătoare a câtorva volume din limbile spaniolă, franceză, engleză, autoare de literatură pentru copii, de studii de istorie recentă precum şi de ediţii critice. I s-au tradus versuri în limbile franceză, germană, engleză, italiană. Intensă activitate publicistică în promovarea literaturii contemporane precum şi a noii literaturi.

Distincţii (selectiv): Premiul „Perpessicius” pentru ediţia critică Scrieri – volumele I şi II Emil Botta, Diploma şi Medalia Academiei Carpatica – Premiul pentru creaţia poetică excepţională, de câteva ori laureată a Premiului Cartea Anului, Premiul pentru Poezie al revistei Convorbiri Literare, Premiul Uniunii Scriitorilor „Cartea Anului” al Filialei de Poezie Bucureşti pentru volumul Nusakan, Premiul „Şerban Cioculescu” al Muzeului Naţional al Literaturii Române, Premiile Uniunii Scriitorilor 2017 şi 2018, Filiala Iaşi, Premiul Opera Omnia 2022.

Categorii: ISBN: 978-973-37-3072-9

Descriere

Ar fi un act de frivolitate a simplifica şi a aduce la acelaşi numitor descifrarea semnificaţiilor atât de diverse ale documentelor. Există în această arhivă o multitudine de „formule” în conceperea rapoartelor, notelor, „planurilor de lucru” pe termen fix, a biografiilor etc., orchestrate în crescendo, începând cu notele de informare şi sfârşind cu specificele rapoarte construite solid, cu arta perversă a calomniei. Menite să distrugă imaginea publică a marilor personalităţi şi să distragă atenţia de la informările curente la cele create în scopul diversiunii şi a compromiterii vieţii personale a victimelor represiunii, aceste rapoarte au ruinat cariere şi vieţi. În cadrul lor, imaginea publică va fi adesea deformată, prezentată în cheie falsă, pe căile minciunii, ale abjecţiei, ale calomniei. Şi totuşi, portretele reale ale acestor minunaţi artişti vor fi descoperite până la urmă, curăţate de zgură şi acid, ambele deformatoare şi turnate din belşug asupra lor, de către delatori, calomniatori oficiali şi neoficiali. Este un efort a spăla cu ape limpezi substanţe erodante, nocive, necunoscute.

Multe şi valoroase personalităţi ale scenei româneşti de Operă au fost lăsate pradă, în regimul trecut, instituţiilor de represiune ale României, sângerosului regim concentraţionar, neasemănător, prin teroarea lui, niciunei ţări din fostul lagăr socialist. A spune adevărul, a reaşeza valorile pe firmamentul înstelat, unde le era locul, este o datorie a noastră.

Ioana DIACONESCU

 

Ura sufocantă a delatorilor de care se foloseau instituţiile de control şi represiune în scopul distrugerii celor mai mari artişti ai României la vremea aceea, vedete în ascensiune care aduceau strălucire şi notorietate ţării, venea, în primul rând, din faptul că, unii dintre aceştia scăpaseră de sub controlul regimului poliţienesc, evadând „dincolo”. Demonstrându-şi, în mod firesc, oriunde în lume, valoarea.

„Boema de aur” Bădescu-Tassian-Creţoiu, având contracte în străinătate chiar şi după instaurarea comunismului, va rămâne prizonieră regimului represiv, prinsă în capcana propriei inocenţe de a renunţa la marile scene de operă ale Europei pentru a se oferi scenei naţionale.

Autoarea

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care scrii o recenzie pentru „Între glorie și represiune. Elita artistică interpretativă la Opera Română în timpul regimului stalinist din România”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cărţi din aceeaşi colecţie