Câinele gonfalonierului

33,00 lei

Filosof, eseist, romancier şi poet, Radu A. Cernătescu (n. 8.11.1959) este cercetător în cadrul Centrului de Cercetare în Istoriografie Filosofică şi Filosofia Imaginarului de pe lângă Universitatea de Vest Timişoara, specializat în filosofia medievală, cu studii post-universitare în Hermetic Sciences la Viena (2008), colaborator al Revistei de Filosofie a Academiei Române, redactor-şef al revistei Reşiţa Literară &c.
Premii literare (selectiv):
2022 – Premiul Opera omnia pentru eseu şi critică literară şi titlul de Cavaler al Ordinului Literar
M. Eminescu, Clubul Mitteleuropa, Viena.
2022 – Premiul II pentru roman de debut, Editura Litera, Chişinău-Bucureşti.
2021 – Premiul Uniunii Scriitorilor din România (Filiala Timişoara) pentru volumul O, cultura. Jurnal hermeneutic, Ed. Junimea, 2020.
2019 – Premiul I, Concursul naţional de proză „Mihail Sadoveanu”, ediţia a X-a – Muzeul Naţional al Literaturii Române, Iaşi.
2018 – Premiul I, Festivalul Internaţional „Lucian Blaga”, ediţia a XXXVIII-a  – Sebeş (eseu despre filosofia blagiană) şi premiul revistei „Izvoare filosofice” al Univ. Târgu Mureş.
2017 – Premiul pentru cea mai bună carte de exegeză eminesciană pe anul 2016 – Societatea Scriitorilor Bucovineni (Suceava), pentru vol. Antiparadisul lui M. Eminescu, Ed. Rafet, Râmnicu Sărat, 2016.
Categorii: ISBN: 978-973-37-2697-5
An apariție: 2023Format: A5Număr de pagini: 268

Descriere

Anul 1494 a fost pentru Florenţa unul dintre acei maledetti anni di piombo greu de digerat de istorie, cu revoluţia lui Savonarola, turpitudinile papei Borgia, epidemia de morbus Gallicus şi, nu la urmă, cu totemul falic al metafizicii gay. Nu vă lăsaţi însă seduşi de parfumul de epocă, Renaşterea italiană este aici doar o distanţare comprehensivă de timpul prezent. Capcane pentru cititorul grăbit sunt şi postmodernismul, cu subiectivarea auctorială şi insubordonarea formală, şi acribia documentară, cu eruditele trimiteri la scrierile cercului de neoplatonişti din jurul familiei Medici. Toate se cer privite ca paliere pregătitoare pentru occoborâre în lumea uitată de raţiunea iluministă în marginea obscurantismului păgân. În această mundus subteraneus se petrece fundamentala transformare a protagonistului, o epifanie ce face dintr-un paj incult şi sărac un faimos alchimist. Un roman iniţiatic, aşadar, care ţine să demonstreze că renovatio este la îndemâna oricui, fără pactul cu diavolul, fără invocarea graţiei divine, ajunge o carte exemplară, poate chiar cartea aceasta, care să te caute şi tu, cititorule, intrând în fabulă, să o urmezi. Şi, pentru orice eventualitate, „Stăpăne, stăpâne,/ Mai cheamă ş-un câne”.
Autorul

 

De acelaşi autor (selectiv):
Ultimul kabbalist, (roman), Ed. Junimea,  Iaşi,  2022.
Shakespeare ocult, (nonficţiune), Ed. Junimea, Iaşi,  2021.
O, cultura. Eseuri hermeneutice, Ed. Junimea,  Iaşi,  2020.
Arcanosophia. Repere pentru o fenome-nologie a misterului. Eseuri hermeneutice, Ed. Junimea, Iaşi, 2016. Volum nominalizat la categoria Cea mai bună carte a anului 2016/ Uniunea Scriitorilor din România.
Antiparadisul lui M. Eminescu (nonficţiune) – 2 ediţii: Ed. Junimea, Iaşi, 2017, şi  Ed. Rafet,  Râmnicu Sărat,  2016.
Tezaurul scufundat. Din viata şi opera Sf. Gerard de Cenad, Ed. Muzeul Literaturii Române, Bucureşti, 2014.
Filosofia Sfântului Gerard de Cenad în context cultural şi biographic (volum colectiv). Ed. JATEPress, Szeged, 2013.
Literatura luciferică. O istorie ocultă a literaturii române, Bucureşti, Ed. Cartea Românească, 2010; ediţia a II-a: eBook, Polirom,  Iaşi,  2013.
Metaftizica. Hypopoeme, (poezii),
Ed. Vinea, Bucureşti, 2018.
Obsedat textual (poezii), Ed. Timpul, 1994.

Informații suplimentare

An apariție

2023

Format

A5

Număr de pagini

268

Cărţi din aceeaşi colecţie