Căderile în realitate ale criticului

Descriere

Îi apreciez directeţea şi logica de fier a demersului nediluat eufemistic – doar Coroban tăia în text fără anestezierea prealabilă a autorului cu obişnuitele doze de cloroform laudativ! Îmi displace totuşi radicalismul dictatorial al unor deducţii. Deşi subliniază de fiecare dată că nu se erijează în unicul deţinător al adevărului absolut, maximalismul afirmaţiilor probează tocmai contrariul.

MVC îşi execută zâmbind victimele. O face cu o graţie de torero, cu un ochi aţintit spre public, fiindcă aşa cer uzanţele. Dar în fond îi e cam în cot de ce crede acesta – criticul îşi va sfârşi spectacolul după propriile pravile. Sigur, toţi aplaudă frenetic scena, sângele literar provoacă extazul tuturor. Când însă vine momentul ca cineva să urce el însuşi, cu gulerul tăiat, sus, cheful îi piere fulgerător şi exegetul nu i se mai pare chiar atât de minunat. Atunci victimele, mai vii ca niciodată, trântesc uşi, retează punţi, suprimă bavardajul amical pe facebook şi-l trec pe ofensator pe lista indezirabililor. Unora le mai trece şi reiau civilizat dialogul, alţii îi vor purta însă sâmbetele şi nu-l vor ierta, vorba lui Mircea Eliade, nici în rai la umbra unui crin.

Oricum, MVC îşi vede senin de veghea sa şi tocmai de aceea sistemul nostru de valori intră într-o nouă eră iacobină. Chestie salutară, de altfel, pentru un sistem cu etaloanele de halva răsmuiate şi diforme ca ceasurile-plăcintă ale lui Dali.

Eugen LUNGU