Armonia. Ultimele fragmente
Autor: Georgescu Liviu
50,00 lei
Editor / Coordonator:
Liviu GEORGESCU (7 aprilie 1958, București, România – 28 aprilie 2023, Florida, SUA), poet, medic, azilant politic în SUA. A frecventat Cenaclul de Luni, condus de Nicolae Manolescu.
A publicat antum peste douăzeci de cărți de poezie în limba română și engleză, dintre care amintim: Călăuza, Solaris, Ochiul miriapod, Orologiul cu statui, Piatră și lumină, Nu am voie, El, Smulgerea zalei, Sau dincoace de Stix, Katanamorfoze, Ziua de dinainte, În umbra luminii etc., și postum, Lumină de lampă, în 2025.
A obținut următoarele premii: Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu – Opus Primum (2001), Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru cartea Orologiul cu statui (2004), Premiul „International Library of Poets”, SUA (2002), Premiul „Hyperion” (2003), Premiul revistei „Convorbiri literare” (2004), Premiul revistei „Poesis” (2005).
A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România.
Descriere
Cartea de față – Armonia (Ultimele fragmente) – însumează poeziile inedite, rămase de la autor, împreună cu altele ce au constituit sumarul cărții Lumină de lampă, apărută în 2024 la Editura Cartea Românească. Pentru a da o anumită coerență cuprinsului, am împărțit cartea în patru cicluri, ținând cont de cronologia scrierii poeziilor, așa cum au apărut ele în fișierele în lucru ale poetului. Astfel, unele dintre poezii, fiind cu variante de versuri sau expresii, sinonimii, așa cum ținea foarte mult poetul la perfecționismul său, marcate în bold, au căpătat forma finală sugerată de autor, prin primă și a doua variantă sau în unele cazuri trei sau patru variante. Titlul Armonia, fiind în fond fișierul general în care au fost arhivate poeziile, l-am păstrat, adăugând, în paranteze, titlul uneia din ultimele sale poezii, Fragmente finale, în așa fel ca substanța cărții și forma finală să fie legate de intențiile autorului, dar și de momentele când poeziile au fost scrise. La fel ca și în selecția precedentă din cartea Lumină de lampă, am ținut cont de redarea fidelă a poeziilor, încercând prin structurarea ciclurilor să întrunesc caracterul de „armonie” stilistică, marca Liviu Georgescu. Poeziile mi-au fost puse la dispoziție de soția poetului, Doina Georgescu și fiul acestora, Andrei Georgescu.
Gellu DORIAN
*
Stare
Somnul băltește în vise încâlcite,
agățate de sfori,
și străzile curg invers
decât în realitate,
în obrajii nepăsării și lipsei de scop,
hohote în trupul neputinței, oboselii,
făcute trupuri în trupul tău de cerneală,
care desenează cu penițe de aur
tot începutul și tot nesfârșitul.
Informații suplimentare
| An apariție | 2026 |
|---|---|
| Format | 16,5 cm x 18.5 cm |
| Număr de pagini | 216 |






Recenzii
Nu există recenzii până acum.