Editura Junimea, Iași
Varujan VOSGANIAN (n. 1958). Scriitor, doctor în economie și om politic român de origine armeană. A fost timp de trei decenii (1990-2020) membru al Parlamentului României și, în mai multe rânduri, ministru al economiei și al finanțelor. Este președintele Uniunii Scriitorilor din România, președinte al Uniunii Armenilor din România și membru al Academiei Europene pentru Știință și Artă.
Volume publicate:
Poezie: Șamanul albastru (1994), Ochiul cel alb al reginei (2001), Iisus cu o mie de brațe (2005), Cartea poemelor mele nescrise (2015), Ei spun că mă cheamă Varujan (2019), Neîndemânatic de viu (2023), Elogiu alor mei (2024);
Proză: nuvele: Statuia comandorului (1994), Jocul celor o sută de frunze (2013), Povestiri despre oameni obișnuiți (2022) și romane: Cartea șoaptelor (2009), Copiii războiului (2016), Patimile după Gödel (2020), Dublu autoportret (2024).
Romanul Cartea șoaptelor, o panoramă a secolului al douăzecilea, pornind de la Genocidul armean, a fost desemnat de Festivalul de Literatură din Berlin drept o carte-simbol a luptei împotriva crimei de genocid. Activitatea și scrierile sale s-au bucurat de numeroase premii și distincții, cărțile sale prilejuind traduceri în peste 20 de limbi, lecturi publice, comentarii și eseuri în peste patruzeci de țări de pe toate continentele.

Fondată în anul 1969 (primele cărți au apărut în 1970), Editura Junimea a crescut constant, prin promovarea, cu precădere, a culturii naţionale, acordând atenţie creaţiilor românilor de pretutindeni, deschizându-se şi spre culturile lumii, precum şi spre curentele de gândire contemporană. Junimea vă propune o ofertă generoasă de editare, având drept suport profesionalismul, experiența, continuitatea exigentă.
© Copyright 2026 | Editura Junimea – Toate drepturile rezervate | Site realizat cu și de SiteXdesign
Implicit
Implicit
