Prozatorul a fost înregistrat drept unul care „a venit pe valul postoptzecist“ (Al. Cistelecan), catalogare perfect judicioasă la nivelul debutului editorial şi al circulaţiei şi afirmării operei, care s-au produs după 1990. Unul, e adevărat, cu afirmare tipărită întârziată (efectivele celor aflaţi în aceeaşi situaţie fiind relativ numeroase!) şi cu o formare şi evoluţie oarecum netipice, săvârşite într-o poziţie de relativă izolare şi marginalitate (instituţională şi geografică), diferite de cele ale reprezentanţilor „nucleului dur“ al optzecismului, dar cu siguranţă un optzecist.
Drept trăsături caracteristice ale literaturii sale pot fi semnalate măiestria narativă, înclinaţia către vigoarea epică, relativa moderaţie întru promovarea şi ilustrarea „textualismului“ şi a „ingineriei textuale“ (ceea ce nu înseamnă deloc ignorarea chestiunii şi procedeelor aferente, ci doar reţinerea de la orice derapaje „extremiste“ în recursul la ele), precum
şi predilecţia pentru o tematică aşa-zicând rurală, „post-rurală“ sau provincială şi, pe de altă parte, pentru abordarea dezinhibată a unui repertoriu tematic multă vreme ocolit de proza noastră literară, cel al erotismului carnal explicit şi „scandalos“.
Nicolae BÂRNA
