Editura Junimea, Iași
Ianoş ŢURCANU
Poet, prozator, eseist, textier, traducător, autor de aforisme.
Născut la 26 iulie 1951 în localitatea Pelinia, Republica Moldova.
Licenţiat al Institului de Medicină din Krasnodar şi al Institului Internaţional de Literatură „Maxim Gorki” din Moscova.
A editat numeroase volume de poezie și proză, a publicat mai multe volume de aforisme și cărți pentru copii. Este autorul a peste 600 de texte pentru cântece (muzică ușoară, populară, romanțe și cântece pentru copii).
Membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, al Uniunii Scriitorilor din România și al Uniunii Mondiale a Literaților (Washington).


Fondată în anul 1969 (primele cărți au apărut în 1970), Editura Junimea a crescut constant, prin promovarea, cu precădere, a culturii naţionale, acordând atenţie creaţiilor românilor de pretutindeni, deschizându-se şi spre culturile lumii, precum şi spre curentele de gândire contemporană. Junimea vă propune o ofertă generoasă de editare, având drept suport profesionalismul, experiența, continuitatea exigentă.
© Copyright 2026 | Editura Junimea – Toate drepturile rezervate | Site realizat cu și de SiteXdesign
Implicit
Implicit
