Editura Junimea, Iași
Anton Soare, eruditul universitar montrealez, își leapădă jucăuș sobra mantie clasicistă pentru a-și regăsi voioșia și sprinteneala copilăriei în versuri șăgalnice, tonice și plastice. Ce-i drept, însă, îndelunga scaldă în undele marilor poeți nu se lasă cu totul uitată, astfel încît revin, în somptuoase traduceri, și fragmente raciniene sau nostalgii baudelairiene. Prin marmoreene bibelouri sonore, tainice sonete sau strofe strînse într-o esență tare, foșnește diafan și subtil o pană poetică fremătînd de rod colorat și neîngrădită desfătare întru frumos.

Fondată în anul 1969 (primele cărți au apărut în 1970), Editura Junimea a crescut constant, prin promovarea, cu precădere, a culturii naţionale, acordând atenţie creaţiilor românilor de pretutindeni, deschizându-se şi spre culturile lumii, precum şi spre curentele de gândire contemporană. Junimea vă propune o ofertă generoasă de editare, având drept suport profesionalismul, experiența, continuitatea exigentă.
© Copyright 2026 | Editura Junimea – Toate drepturile rezervate | Site realizat cu și de SiteXdesign
Implicit
Implicit
