Editura Junimea, Iași
Noţiunea de revoluţie, conform Dicţionarului limbii române moderne, ediţia 1958, cel care era la vremea respectivă valabil şi căutat, presupune o „schimbare radicală şi bruscă, paşnică sau violentă, şi care constă în sfărâmarea vechilor relaţii de producţie şi instaurarea unora noi, corespunzătoare nivelului de dezvoltare a forţelor de producţie, precum şi trecerea puterii de stat din mâinile vechii clase dominante şi decadente în mâinile unei noi clase progresiste”.

Fondată în anul 1969 (primele cărți au apărut în 1970), Editura Junimea a crescut constant, prin promovarea, cu precădere, a culturii naţionale, acordând atenţie creaţiilor românilor de pretutindeni, deschizându-se şi spre culturile lumii, precum şi spre curentele de gândire contemporană. Junimea vă propune o ofertă generoasă de editare, având drept suport profesionalismul, experiența, continuitatea exigentă.
© Copyright 2026 | Editura Junimea – Toate drepturile rezervate | Site realizat cu și de SiteXdesign
Implicit
Implicit


