Editura Junimea, Iași
Născut la 29 aprilie 1951, la Câmpulung Moldovenesc.
Profesor la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași și director al Școlii de Studii Doctorale – domeniul muzică – din anul 2011. Violoncelist, membru fondator al Cvartetului de coarde „Voces”, unul dintre cele mai valoroase și mai prestigioase cvartete ale lumii.
În cei patruzeci și cinci de ani de activitate, a susținut, alături de colegii săi, foarte multe concerte pe tot mapamondul.
A publicat mai multe lucrări, printre care Creația clasică pentru cvartet de coarde. Repere stilistice (2005), Evoluția repertoriului violoncelului în creația pentru cvartet de coarde a clasicilor vienezi (2005) și Portret academic Gheorghe Rus (2010).
A obținut numeroase premii naționale și internaționale, precum și multe medalii și distincții.
Împreună cu „Voces” a înregistrat 13 discuri LP, 54 de CD-uri și numeroase DVD-uri.


Fondată în anul 1969 (primele cărți au apărut în 1970), Editura Junimea a crescut constant, prin promovarea, cu precădere, a culturii naţionale, acordând atenţie creaţiilor românilor de pretutindeni, deschizându-se şi spre culturile lumii, precum şi spre curentele de gândire contemporană. Junimea vă propune o ofertă generoasă de editare, având drept suport profesionalismul, experiența, continuitatea exigentă.
© Copyright 2026 | Editura Junimea – Toate drepturile rezervate | Site realizat cu și de SiteXdesign
Implicit
Implicit
