Editura Junimea, Iași
Cristina POPESCU (n. 1952), licențiată a Facultății de Limbi Romanice, Clasice și Orientale a Universității din București, secția Limbi Clasice (1975), are un doctorat în Filologie Clasică la Universitatea din București (2013) și a fost membră a Societății de Studii Clasice de pe lângă Departamentul de Filologie Clasică și Neogreacă al Universității din București. Este fondatoare și a fost redactor‑șef al revistei de cultură clasică Itinera (2003 – 2012).
A publicat (împreună cu Ecaterina Crețu) Dicționarul de cuvinte și expresii latinești și eline în contexte literare românești. Abrevieri latinești (2003, Editura Humanitas Educațional). A semnat mai multe studii și articole ce abordează teme de filologie clasică, dar și de literatură română modernă, în revistele Ateneu, Vitraliu, Bacoviana, Analele Dobrogei, Itinera, Scriptor, Convorbiri Literare ș.a., precum și în volume editate la Universitățile din București, Constanța, Suceava și Bacău.


Fondată în anul 1969 (primele cărți au apărut în 1970), Editura Junimea a crescut constant, prin promovarea, cu precădere, a culturii naţionale, acordând atenţie creaţiilor românilor de pretutindeni, deschizându-se şi spre culturile lumii, precum şi spre curentele de gândire contemporană. Junimea vă propune o ofertă generoasă de editare, având drept suport profesionalismul, experiența, continuitatea exigentă.
© Copyright 2026 | Editura Junimea – Toate drepturile rezervate | Site realizat cu și de SiteXdesign
Implicit
Implicit
