Editura Junimea, Iași
„Povara tăcerii” este o carte de micro-poeme în proză, de tip eseistic, cum tot mai rar se scrie în aceste vremuri, cu pagini pigmentate cu o sumă de reflecţii şi de gânduri lirice, prin care autoarea își exprimă, poetico-epic, dar și metaforic, o sumă de fulgurații aforistice, cel mai adesea plecând de la realități imediate.

Fondată în anul 1969 (primele cărți au apărut în 1970), Editura Junimea a crescut constant, prin promovarea, cu precădere, a culturii naţionale, acordând atenţie creaţiilor românilor de pretutindeni, deschizându-se şi spre culturile lumii, precum şi spre curentele de gândire contemporană. Junimea vă propune o ofertă generoasă de editare, având drept suport profesionalismul, experiența, continuitatea exigentă.
© Copyright 2026 | Editura Junimea – Toate drepturile rezervate | Site realizat cu și de SiteXdesign
Implicit
Implicit

