Editura Junimea, Iași
Nunuța este o carte despre devenire, într-o Românie măcinată de prejudecată, teamă și subdezvoltare, în care un copil iubit cu parcimonie își caută locul, drumul și rostul.
În interstițiile dintre etapele devenirii, autoarea construiește cu migală și perseverență edificiul fragil al speranței – în jurul căruia gravitează oameni, locuri și evenimente –, locul de unde pleacă sau în care se cuibăresc pe rând copilul, mai apoi adultul, precum la pieptul unei mame dureros de absente.
Nunuța este și o carte despre noi, în măsura în care vom avea curajul de a recunoaște că multe din adevărurile mărturisite frust între copertele ei au făcut și fac parte din viața noastră.
Gabriela SCURTU ILOVAN

Fondată în anul 1969 (primele cărți au apărut în 1970), Editura Junimea a crescut constant, prin promovarea, cu precădere, a culturii naţionale, acordând atenţie creaţiilor românilor de pretutindeni, deschizându-se şi spre culturile lumii, precum şi spre curentele de gândire contemporană. Junimea vă propune o ofertă generoasă de editare, având drept suport profesionalismul, experiența, continuitatea exigentă.
© Copyright 2026 | Editura Junimea – Toate drepturile rezervate | Site realizat cu și de SiteXdesign
Implicit
Implicit
