Editura Junimea, Iași
Adrian MARCU (n. 30 septembrie 1973, Caransebeș) este absolvent al Facultății de Jurnalistică și Comunicare (1996), apoi al Facultății de Sociologie (2010) din cadrul Universității de Vest din Timișoara. Doctor în sociologia istoriei (2009), activează în cadrul Universității de Medicină și Farmacie ,,Victor Babeș” Timișoara, ca șef al disciplinei Filosofie. Realizator și moderator al unor emisiuni de televiziune la „Analog TV”, „Realitatea TV Timișoara”, „TVT ʹ89” și „Digi TV” (între 1998-2016). Fondator (2015) și director al săptămânalului Banatul azi și al site-ului online cu același nume, semnează articole, eseuri și povestiri în diverse publicații culturale.
Volume de publicistică: Sfârșit de capitol (2001), Ilegaliști în catedrală (2005), apoi de proză scurtă: Singurătățile unei femei frumoase (2022), precum și romanul Măștile timpului (2024). În pregătire romanul Concert pentru oameni singuri (titlu provizoriu).


Fondată în anul 1969 (primele cărți au apărut în 1970), Editura Junimea a crescut constant, prin promovarea, cu precădere, a culturii naţionale, acordând atenţie creaţiilor românilor de pretutindeni, deschizându-se şi spre culturile lumii, precum şi spre curentele de gândire contemporană. Junimea vă propune o ofertă generoasă de editare, având drept suport profesionalismul, experiența, continuitatea exigentă.
© Copyright 2026 | Editura Junimea – Toate drepturile rezervate | Site realizat cu și de SiteXdesign
Implicit
Implicit
