Editura Junimea, Iași
Râsul galben din adânc aduce o radicalizare a viziunii poetice a lui Gheorghe Izbăşescu, tot ce apărea doar ca insolit în volumele anterioare subordonându-se acum unei ferme logici a contrariului. Este vorba de o înclinaţie către un nadir al lumii sau, mai bine, către crearea unei imagini a lumii inversate. Expresie a preferinţei pentru „o realitate dizolvată/ în antinatură.” Soarele însuşi, cel antropomorfizat în desene şi reprezentat cu o gură zâmbitoare, este transferat din zenit în nadir. Realitatea nu trece, prin aceasta, în zona întunecată, infernală, ci pare că este urmărită într-o deplasare sui-generis pe o Bandă a lui Möbius.
Valenţele acestei poezii vor continua să suscite şi de acum înainte interesul celor dedicaţi creaţiei lui Gheorghe Izbăşescu.
Radu VOINESCU

Fondată în anul 1969 (primele cărți au apărut în 1970), Editura Junimea a crescut constant, prin promovarea, cu precădere, a culturii naţionale, acordând atenţie creaţiilor românilor de pretutindeni, deschizându-se şi spre culturile lumii, precum şi spre curentele de gândire contemporană. Junimea vă propune o ofertă generoasă de editare, având drept suport profesionalismul, experiența, continuitatea exigentă.
© Copyright 2026 | Editura Junimea – Toate drepturile rezervate | Site realizat cu și de SiteXdesign
Implicit
Implicit
