Rica IONESCU VOISIN s-a născut la 31 decembrie 1913, la Corgémont, cantonul Berna, Elveţia. După obţinerea bacalaureatului în 1932, îşi continuă studiile universitare la Universităţile din Berna şi Lausanne (Elveţia), Frankfurt pe Main (Germania) şi Siena (Italia), trecând licenţa în Litere la Universitatea din Berna, în 1935, cu specialitatea în limbile moderne: franceză, germană, italiană, toate trei principale. Urmează în paralel şi Şcoala normală superioară din Berna. Îşi începe cariera didactică ca profesoară titulară pentru limbile franceză şi germană la Şcoala secundară din Saint-Imier, Elveţia. În anul 1938, se căsătoreşte în Elveţia cu Octavian Ionescu pe care îl cunoscuse în perioada studiilor în Germania. Împreună cu familia va locui la Bucureşti, din 1938 până în 1950, când se mută la Iaşi, soţul său fiind atunci profesor la Universitatea din Iaşi, de unde va fi însă îndepărtat în urma epurărilor politice, la scurtă vreme după mutarea la Iaşi. Vor avea patru copii, născuţi în Bucureşti. În anul 1939, intră în învăţământul românesc, după ce îşi echivalase prin examene în limba română toate diplomele obţinute în Elveţia. A funcţionat ca profesoară de limba franceză şi germană la diverse licee din Bucureşti şi Iaşi. În 1957, odată cu reînfiinţarea Catedrei de limba şi literatură franceză la Universitatea din Iaşi, este solicitată să facă parte din această catedră în care va funcţiona până la pensionare, în 1973. Perioada ieşeană a fost una dificilă, după ce Octavian Ionescu devine un marginalizat al regimului totalitar. Nu se mai poate întoarce în Elveţia pentru a-şi revedea familia timp de 20 de ani. Cu o putere de adaptare incredibilă, depăşeşte toate dificultăţile şi îşi construieşte o carieră universitară strălucită. Va fi un profesor iubit, apreciat şi stimat. I se încredinţează cursuri fundamentale, va preda simultan cele trei limbi pentru care era calificată, devine o traducătoare avizată, desfăşoară o bogată activitate ştiinţifică. Rica Ionescu devine o personalitate a Iaşului intelectual. După 1968, va călători din nou în Occident. Deşi la pensie, menţine legătura cu viaţa universitară, fiind o prezenţă pregnantă în viaţa culturală ieşeană. S-a stins din viaţă la Iaşi la 7 iunie 1991.
