Ceea ce mi se pare cel mai important în cartea lui Sorin Ilieşiu este modul in care o teorie a funcţiilor manipulative ale filmului se naşte din analiza foarte exacta şi cvasi-exhaustiva a unei cinematografii luata ca „studiu de caz”, cinematografia româneasca din vremea comunismului – cu puţinele sale reuşite artistice şi cu multele sale deşeuri propagandistice.