Editura Junimea, Iași
… continuu am impresia că prin arta mea trebuie să mă scufund mereu în spații necunoscute până în prezent ale existenței umane și holistice. Pentru că întreaga mea creație este nu doar o modalitate de a trăi, dar în primul rând un tratat de cunoaștere, care devine din ce în ce mai greu. Depășind diferitele sale obstacole știu că în acest mod mă străduiesc să mă înving pe mine însumi.
Czesław DŹWIGAJ
Această carte și rândurile scrise și transpuse din polonă în grai românesc, din opera acestui mare creator cracovian, sunt un omagiu sincer pe care i-l aduc Artistului, Poetului, Profesorului, Prietenului Czesław Dźwigaj la a 70-a aniversare.
Nicolae MAREȘ

Fondată în anul 1969 (primele cărți au apărut în 1970), Editura Junimea a crescut constant, prin promovarea, cu precădere, a culturii naţionale, acordând atenţie creaţiilor românilor de pretutindeni, deschizându-se şi spre culturile lumii, precum şi spre curentele de gândire contemporană. Junimea vă propune o ofertă generoasă de editare, având drept suport profesionalismul, experiența, continuitatea exigentă.
© Copyright 2026 | Editura Junimea – Toate drepturile rezervate | Site realizat cu și de SiteXdesign
Implicit
Implicit
