Editura Junimea, Iași
Dumitru Augustin DOMAN este un dar care păcăleşte deopotrivă pe cititor, scriitor, dintre cei care au har cu carul, păcăleşte gloria ca sumă a vanităţurilor, dar păcăleşte şi moartea. Da, le întinde capcane, una mai năstruşnică decît alta, sub formă de texte, pretexte, subtexte. De cele mai multe ori lucrează cu materialul clientului, adică pune la treabă morţile celorlalţi, dacă vă vine să credeţi acest lucru şi dacă îl puteţi înţelege…!
Ei, da, lui îi reuşeşte! Dacă ar fi trăit pe vremea lui Ion Creangă, ar fi fost Moş Nechifor Coţcariul…! Dacă ar fi trăit pe vremea lui Anton Pann, ar fi fost chiar Anton Pann. Trăind pe vremea lui Dumitru Augustin Doman, a ajuns să se confunde cu el însuşi.
De fapt, voiam să vă spun că orice pagină scrisă de Dumitru Augustin Doman devine literatură exact în momentul în care o citiţi…! E un truc al lui, inconfundabil.
Adrian ALUI GHEORGHE

Fondată în anul 1969 (primele cărți au apărut în 1970), Editura Junimea a crescut constant, prin promovarea, cu precădere, a culturii naţionale, acordând atenţie creaţiilor românilor de pretutindeni, deschizându-se şi spre culturile lumii, precum şi spre curentele de gândire contemporană. Junimea vă propune o ofertă generoasă de editare, având drept suport profesionalismul, experiența, continuitatea exigentă.
© Copyright 2026 | Editura Junimea – Toate drepturile rezervate | Site realizat cu și de SiteXdesign
Implicit
Implicit
