Editura Junimea, Iași
Aurel Andrei este membru al Uniunii Scriitorilor, Filiala Iași.
A debutat în Cronica din Iași, semnând 25 de volume, cea mai mare parte de teatru, la care se adaugă trei volume de proză și trei cărți pentru copii.
Câștigător a numeroase premii, publică în reviste literare precum Viața românească, Convorbiri literare, Vatra, Hyperion, Leviathan, Contemporanul, Contrapunct, Poezia sau Feedback. Piesele sale au fost jucate pe scene de teatru și transmise la radio. Vreme de patru ediții a coordonat festivalul lecturii pentru copii „Copilul din poveste”.

Fondată în anul 1969 (primele cărți au apărut în 1970), Editura Junimea a crescut constant, prin promovarea, cu precădere, a culturii naţionale, acordând atenţie creaţiilor românilor de pretutindeni, deschizându-se şi spre culturile lumii, precum şi spre curentele de gândire contemporană. Junimea vă propune o ofertă generoasă de editare, având drept suport profesionalismul, experiența, continuitatea exigentă.
© Copyright 2026 | Editura Junimea – Toate drepturile rezervate | Site realizat cu și de SiteXdesign
Implicit
Implicit
