O cupă cu versete

Descriere

Între Scrisori din muzeul pendulelor (carte cu care debuta în 1982) și Monede în aer (2023), Viorel Mureșan a construit o operă care-l individualizează puternic în contextul generației sale: nu are nimic din programul afișat al poeziei ce se voia spectaculos coborâtă în stradă, cu limbajul său neodemocratic, nici din tensiunile de marcă expresionistă ale altor confrați. Scrisul său este al unui rafinat „manierist” (în sens tipologic), un imaginativ și fantast subtil, desenator și acuarelist de fulguranțe ale clipei inspiratoare, surprinse în figuri fragile, ca și eterice, atrase într-un foarte aproximativ ansamblu mozaical, de fragmente iluminând și obscurizând alternativ viziuni insolite, deopotrivă încântătoare prin eleganța grafiei miniaturale, și insinuant neliniștitoare, de ton elegiac.

Cum observam altădată, aceste stări de spirit sunt cumva atenuate de filtrarea prin alambicul ramificat baroc al expresiei, de un artizan verbal cu plăcerea performanței combinatorii. A învățat mult și de la îndrăznelile suprarealiste și din naivitatea savant-infantilă a plasticii moderne, a profitat și de o vastă experiență de lectură, fructificată și în practica de cronicar al poeziei actuale. Cupa cu versete de acum adaugă poeziei echinoxistului Viorel Mureșan o nouă secvență, care-l menține la aceeași cotă estetică înaltă.

Ion POP

Viorel Mureșan e naturaliter un voyeur, un răsfățat al vederilor și pliantelor din preajmă, un poet de ilustrate ale inefabilului. Ca toți privitorii nesătui, e un contemplativ al lumii, numai că la el contemplația e pură năzăreală. Pe orice și-ar pune ochii, fie un obiect, fie un peisaj, de regulă contras într-un detaliu, „realele” văzute devin instantaneu fantasmatice, năzarnice, își pierd rațiunea de agregare și condiția care le definește și se transformă în stranietăți fosforescente. Rațiunea descriptivă – și conduita textuală de aparente notații – devine rațiune halucinatorie și fotograma clipei alunecă numaidecât în himeric.

Al. CISTELECAN