Titung

Descriere

Romanul Titung propune o construcție narativă originală, centrată pe devenirea unui copil crescut în izolare, într-un spațiu natural care funcționează ca un adevărat refugiu existențial. Subiectul urmărește copilăria lui Titung pe o plajă, într-un cadru familial neconvențional, însă bazat pe iubire și armonie. Echilibrul este însă distrus de sinuciderea părinților, un gest marcat de un trecut stigmatizat, care determină intervenția autorităților și integrarea forțată a copilului într-o casă de copii. De aici începe confruntarea cu lumea socială, cu regulile, prejudecățile și sentimentul de alienare, dar și cu experiențe formative precum prietenia și adaptarea.

Perspectiva narativă este actorială, filtrată exclusiv prin conștiința copilului, ceea ce conferă textului profunzime emoțională. Titung reflectează constant asupra lumii, punând întrebări esențiale despre identitate, adevăr, libertate și limitele impuse de societate. Această perspectivă subiectivă accentuează tensiunea dintre inocență și realitate.

Temele majore ale romanului includ iubirea nonconvențională, copilăria, opoziția natură – societate, formarea unei conștiințe morale autonome. De asemenea, tăcerea apare ca o formă profundă de comunicare, iar introspecția devine un mod de a înțelege lumea. Stilul este poetic și dens, cu numeroase metafore și pasaje lirice, îmbinând reflecția filosofică cu sensibilitatea copilului. Structura este marcată de alternanța dintre confesiune și evocare, ceea ce conferă textului profunzime simbolică.

Domnița ȘTEFĂNESCU

*

– Nu ți-e dor de mare? Mă întreabă și acum fata de la malul mării când îmi simte nostalgia dusă pe gânduri în special seara când stau afară, la terasă, împreună cu Cecilia și îi citim din cărți lui Gil, băiatului nostru care s-a născut la un an de la sosirea noastră în Laya și care este numai ochi și urechi, fascinat de frumusețea poveștilor românești. Nici acum nu știi cum mă cheamă, nu-i așa?
Ce să-i răspund?
Atunci când marea și muntele se întâlnesc, ei își fac o casă. Pun un acoperiș durabil, pentru ca nici vânturile sau avalanșele, nici mareele sau tsunami să nu-l smulgă. Aduc mobilă și o așază peste tot, la îndemână. Umplu magazia cu merinde, cu provizii să nu ducă lipsă. Plantează și seamănă pământul ca să culeagă roade. Fac niște copii care să le mângâie sufletul. Apoi, când totul e pus la punct, când relaxarea și binecuvântarea coboară ca o seară de diamant, o iau de la capăt iar și iar și nu ostenesc să se minuneze de frumusețea lumii ce le-a fost dăruită și pe care ei o înnobilează cu fiecare ocazie ivită.
Autorul