Lysistrata, dragostea mea

Descriere

Un sfert de secol mai târziu, putem formula constatarea că Matei Vişniec nu este un scriitor care merge în urma unui curent, ci un iniţiator de practici de scriitură inedite, în acord cu spiritul vremii, înainte ca acesta să se generalizeze şi să se transforme în mode. Să te afli la origine – iată provocarea oricărei aventuri esenţiale!

George BANU

 

Teatrul lui Matei Vişniec cuprinde astăzi numeroase titluri şi, ceea ce este mai important pentru un dramaturg, piesele sale sunt jucate peste tot în lume; ar trebui să spun opera lui Matei Vişniec, deoarece volumele sale de poezie şi romanele recente amplifică un univers de o mare complexitate şi varietate, deşi uşor de recunoscut, căci motivele şi personajele circulă dintr-un tărâm în altul, sub nume sau chipuri diferite. Chiar dacă Vişniec descinde din teatrul absurdului, care a făcut să explodeze naraţiunea şi a deconstruit limbajul, el a fost mereu şi rămâne un „povestitor” la care totul sfârşeşte prin a avea un sens, fie şi numai cel al deriziunii tragice.

Mirella PATUREAU

 

Trebuie să spunem de la bun început (…) că cele mai multe personaje ale lui Matei Vişniec se situează la incidenţa dintre comic şi tragic. Mai exact este vorba despre un tragic ce transpare dincolo de râs, dincolo de aparentul ridicol şi înşelătoarea gratuitate pe care aceste triste figuri par a le exprima.

Bogdan CREŢU

 

Membru proeminent al faimosului Cenaclu de Luni, nucleul de iradiere al postmodernităţii româneşti incipiente, Matei Vişniec ilustra elocvent narativismul poetic al „noului val” şi al noii paradigme literare, într-o formulă – pe de altă parte – de o frapantă originalitate. (…) Exegeţii dramaturgului vor putea constata că universul volumelor de versuri se prelungeşte în piese, în formulele lor simbolico-parabolice extinse. Există în teatrul autorului nostru un „miez” poematic esenţial, descins direct din opera „primului” Vişniec. Comentatorii atenţi vor putea descoperi şi continuităţi narative, de situaţii şi de motive între textele celor „doi” avatari, contaminările extinzându-se şi asupra romancierului. În orice caz, o bună înţelegere a dramaturgiei lui Matei Vişniec impune cunoaşterea operei poetului.

Ion Bogdan LEFTER

 

Lysistrata, dragostea mea a lui Matei Vişniec te face uneori să râzi în hohote, alteori să râzi amar, uneori să râzi ca şi cum ne e râsul tău, alteori doar să surâzi. Urci, etaj cu etaj, pe structura aceasta comică, iar acolo, în vârf, privind spre abisul şi spre întrebările de dedesubt, te cuprinde neliniştea. Hohotele anterioare de râs par acum ecouri-rafală de mitralieră.

În mod cert, vorbim despre o piesă de cursă lungă, cu un teribil potenţial scenic, cu partituri generoase pentru actori, cu „noduri” ce abia aşteaptă să fie preluate şi prelucrate de un regizor ludic şi curajos, cu o axă de toată frumuseţea între Antichitatea lui Aristofan şi Prezentul lui Vişniec şi, mai ales, cu un profil apăsat de operă vie, actuală şi necesară.

Călin CIOBOTARI