Poezia îşi urmează traseul ei, un traseu iscoditor, pentru Ioana Diaconescu, mizând pe notaţia exploratorie şi pe sinceritatea crepusculară. Luciul ei este dat de arta aluziei, condusă cu măiestrie – e vorba despre balansul între profanitate şi starea serafică ce se ocultează în fibra mirajului ontic.
Poetă cu o dotaţie sensibilă deosebită, aflată în prima linie a liricii noastre feminine, Ioana Diaconescu a ştiut să-şi dozeze combustia imaginară, menţinând o anume ţesătură diafană a versului, dar mai ales a conservat de-a lungul câtorva decenii spiritul autentic al poeziei post-nichitiene, ritualică, însetată de miracolul vizionar.
Cristian LIVESCU
Bine, rău; cald, frig; viaţă, moarte; foc ori gheaţă: în cumpăna aceasta nerezolvabilă în plan moral şi senzitiv, doar subtila ironie, eleganta resemnare, metaforizantul tremur şi atotmîngîietoarea evazivă poezie (îşi îngăduie a răsturna semantica adjectivelor de bază) ne pot fi călăuze mulcomindu-ne teama, temperîndu-ne zbuciumul, amăgindu-ne cu echivocul consubstanţial oricărui atribut calitativ.
Fericită poeta care prin versuri sincere, sigure, sobre, puternice, adesea cutremurătoare, iscă în sufletul şi mintea cititorului asemenea incerte, confuze, patetice nedumeriri şi întrebări, nu mai puţin naive decât supreme; adică vii: „Că nu e un vis prelungit/ Ci chiar viaţa ta, chiar/ Viaţa”.
- STEINHARDT
Junimea –
Horia GÂRBEA, între heruvimi și arhangheli, în revista „România literară”, nr. 45/ 25 octombrie 2024, despre volumul Ioana DIACONESCU, Serafim la vedere, Junimea, colecția „Atrium”, 2024.
https://romanialiterara.com/2024/10/intre-heruvimi-si-arhangheli/